24.5 C
București
vineri, 14 iunie 2024
AcasăSpecialBucureştiul, cea mai urâtă capitală din Europa

Bucureştiul, cea mai urâtă capitală din Europa

Bucureştiul a obţinut primul loc într-un top al celor mai urâte oraşe din Uniunea Europeană, potrivit unui sondaj realizat de site-ul tourism-review.com.

Drumurile distruse, grămezile de gunoaie de pe străzile principale, lipsa apei calde în unele zone ale oraşului sau lipsa totală a utilităţilor fac din Bucureşti una dintre cele mai urâte capitale din Europa.

“Nu există sistem de canalizare, apă curentă sau drumuri asfaltate în unele părţi ale capitalei României, ceea ce face ca această să pară un oraş din Epoca Medievală. Unele case au apă curentă, dar nu beneficiază de sistem de canalizare. După ce se spală, oamenii trebuie să care apa folosită şi să o arunce la unul dintre canalele din apropiere. Aşadar, soluţia este să se spele la lighean“, scrie site-ul de turism.
 
De asemenea, în articol se precizează că unii bucureşteni nu dispun de apă curentă în casă, aşa că sunt nevoiţi să o aducă de la fântână. Site-ul Tyden.cz notează că autorităţile sanitare au analizat apa din 60 de fântâni din capitală, în anul 2007, iar rezultatele au fost alarmante. Cantitatea de nitrit din toate fântânile era peste limită admisă pentru apa potabilă.
 
Potrivit recenziei făcute, calitatea vieţii în Bucureşti se deteriorează pe zi ce trece. În 2001, oraşul era pe locul 84 pe lista companiei de consultanţă Mercer, iar în 2009 a ajuns pe locul 108. Capitala aflată pe ultimul loc în această listă este Sofia. Mercer a analizat 39 de indicatori, inclusive rată infracţională, poluarea, accesul la apă potabilă, canalizarea, electricitatea, transportul public etc.

Nici la capitolul poluare, Capitala României nu stă tocmai bine.  Astfel,  compania NGO Ecopolis  a monitorizat în ultimii şase ani calitatea aerului în Bucureşti şi consecinţele pe care le are asupra oamenilor. Potrivit rezultatelor pe anul 2010, toate centrele de cercetare din oraş au înregistrat nivele mari de poluare. La unele dintre ele nivelul prafului prezent în aer a depăşit limita oficială admisă pentru sănătatea oamenilor.
 
Una dintre soluţii dată de site-ul  tourism-review.com pentru această problemă ar fi plantarea de copaci care să absoarbă praful deoarece sunt prea puţine spaţii verzi în oraş. În 2008, erau disponibili 16,38 metri  pătraţi de spaţiu verde pe persoană. Asta în condiţiile în care normele UE prevăd cel puţin 26 de metri pătraţi de spaţiu verde de persoană, iar WHO (World Health Organization)  recomandă chiar 50 de metri pătraţi/ persoană.

Cele mai citite

Ionuț Stroe(PNL): George Cristian Tuţă este noul primar al Sectorului 1!

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, afirmă joi că George Cristian Tuţă este noul primar al Sectorului 1!, în ciuda zbaterilor politice şi...

Serviciul militar obligatoriu va fi reintrodus în Germania

Se reintroduce serviciul militar obligatoriu în Germania. Ministrul Apărării din Germania, Boris Pistorius, este aşteptat să-şi prezinte propunerea privind serviciul militar obligatoriu, potrivit capital.ro. Se...

Majoritatea în noul Consiliu Local Municipal din Iași greu de format după realegerea primarului Mihai Chirica

Rezultatele finale ale votului de duminică îl reconfirmă pe Mihai Chirica în funcţia de primar, care va trebui să facă alianţe în viitorul Consiliul...
Ultima oră
Pe aceeași temă