6 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăSportBoc: Reorganizarea începe cu preluarea la primării a unor atribuţii ministeriale, vor...

Boc: Reorganizarea începe cu preluarea la primării a unor atribuţii ministeriale, vor mai fi negocieri

Coaliţia nu are încă un punct de vedere unitar privind reorganizarea, astfel că procesul va începe, în primă etapă, prin preluarea de către primării a atribuţiilor aparţinând în prezent unor structuri ministeriale, iar în perioada următoare vor continua discuţiile politice, a declarat premierul Boc, potrivit Mediafax.

„La nivel coaliţiei există astăzi un punct de vedere, şi anume că reorganizarea este necesară, dar încă nu există un punct de vedere unitar privind modul în care să fie realizată. Rămâne deschisă calea discuţiilor, pentru ca în coaliţie să se ajungă la un consens. Sperăm ca prin negocieri şi prezentarea avantajelor reorganizării să avem un punct de vedere comun”, a spus Boc, la Parlament, după încheierea şedinţei Camerelor reunite în care preşedintele Băsescu a adresat un mesaj.

Emil Boc a precizat că, în aceste condiţii, procesul de reorganizare administrativă va începe, într-o primă etapă, prin descentralizarea atribuţiilor de la nivel central la nivel local, respectiv prin preluarea de către primării a unora dintre atribuţiile deţinute de către structuri ministeriale, după modelul aplicat în învăţământ, prin numirea pe plan local a directorului şcolii, iar în sănătate, prin reorganizarea spitalelor.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, în Parlament, că nu va considera reorganizarea administrativă un subiect abandonat, susţinând că agenţiile guvernamentale şi consiliile judeţene „sufocă” administraţiile locale şi exprimându-şi speranţa că după vacanţa parlamentară va fi găsită o soluţie

Cele mai citite

Piața imobiliară 2024: Prețuri în creștere și o ofertă în scădere, cu perspective incerte pentru 2025

Anul 2024 a fost marcat de o evoluție pozitivă a pieței rezidențiale, datorită condițiilor mai avantajoase pentru creditele ipotecare. Dobânzile fixe, ajunse la un minim...

SUA anunță un armistițiu între forţele dominate de kurzi și grupările pro-turce din Siria

Statele Unite(SUA) au anunţat marţi prelungirea armistiţiului, sub egida Washingtonului, între forţele dominate de kurzi care controlează vaste regiuni din nord-estul Siriei şi grupările...

Critici la adresa organizatorilor Australian Open după acordarea unui wildcard Simonei Halep

Decizia de a-i permite româncei să joace în calificările turneului din 2025 a generat controverse, cu fanii împărțiți între nemulțumire și recunoștință. Organizatorii Australian Open...
Ultima oră
Pe aceeași temă