Formaţia CFR Cluj a început stagiul de pregătire din Austria cu un meci amical câştigat, joi, cu scorul de 16-0, în faţa echipei Bischofshofen SV, din liga a patra austriacă, informează Mediafax.
Doi jucători, Sergiu Negruţ şi Modou Sougou, au înscris câte trei goluri, în timp ce Rafael Bastos şi Cristian Bud au reuşit câte o „dublă”. Celelalte goluri ale formaţiei ardelene au fost marcate de Lionn, Nuno Diogo, Batin, Nicoară, Cadu şi Piccolo.
Antrenorul Jorge Costa a început partida în formula: Nuno Claro – Panin, Cadu, Piccolo, Camorra – Bastos, Kivuvu, Hora – Batin, Bud, Nicoară. După pauză, Costa a rulat tot lotul de jucători avut la dispoziţie.
Formaţia Bischofshofen SV evoluează în seria landului Salzburg din Landesliga, cel de-al patrulea eşalon fotbalistic din Austria.
Următorul meci al CFR-ului se va disputa sâmbătă, contra unei alte echipe austriece, SV Grodig, din liga secundă.