19.3 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSpecialUniunea Europeană înăspreşte sancţiunile vizând Belarusul

Uniunea Europeană înăspreşte sancţiunile vizând Belarusul

Şefii diplomaţiei Uniunii Europene (UE) au înăsprit sancţiunile vizând Belarusul şi au impus un embargo asupra comerţului cu arme şi materiale care pot fi folosite pentru represalii interne, se arată într-un comunicat, potrivit NewsIn.

Reuniţi la Luxembourg, miniştrii de Externe din ţările membre UE au extins şi lista cu funcţionari belaruşi ale căror bunuri au fost îngheţate şi care nu mai au dreptul să intre pe teritoriul Uniunii.

Toate aceste persoane au legături cu regimul lui Aleksandr Lukaşenko şi sunt acuzate de implicare în reprimarea manifestaţiilor de după alegerile din decembrie.

Miniştrii de Externe europeni au îngheţat şi activele a trei societăţi legate de regimul de la Minsk – producătorul de arme Belteşexport, operatorul naţional de telecomunicaţii Beltelecom şi compania de produse sportive Sport-Pari.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă