14.5 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăAlegeri 2016Puterea aprobării nonverbale (2)

Puterea aprobării nonverbale (2)

În continuarea articolului de săptămâna trecută, în care discutam despre cercetarea lui Pablo Brinol şi Richard Petty privind rolul datului din cap al mişcărilor capului asupra încrederii oamenilor, revenim cu partea a doua.

Ceea ce reiese din cercetarea lui Brinol şi a lui Petty este faptul că datul din cap de la stânga la dreapta ne face mai puţin susceptibili să ne schimbăm atitudinea decât atunci când dăm din cap de sus în jos. O posibilă explicaţie pe care cercetătorii ne-o oferă este că cei care dau din cap de la stânga la dreapta nu procesează tot mesajul comunicării. O persoană care dă din cap de la stânga la dreapta nu ascultă mesajul la fel de atent precum o persoană care dă din cap de sus în jos.

Aici, trebuie să acordăm atenţie relaţiei existente dintre psihologie şi fiziologie. De ce? Pentru că asta înseamnă ca tu poţi să manipulezi pe una pentru a o realiza pe cealaltă. Cei mai mulţi oameni sunt conştienţi cum să îşi controleze partea psihologică pentru a-şi îmbunătăţi partea fiziologică. De aceea, ei au gânduri pozitive, se concentrează pe obiective sau îşi vizualizează viitorul pentru a avea o fiziologie atractivă. Tot ce am spus până acum este perfect, dar putem merge încă un pas înainte, manipulând fiziologia noastră pentru a ne realiza dorinţele, gândurile, sentimentele. Dacă sunteţi nefericiţi, fortaţi-vă să zâmbiţi! În curând, vă veţi simţi mai fericit şi veţi avea din ce în ce mai multe gânduri fericite. Dacă sunteţi neîncrezător, ridicaţi-vă pieptul înainte şi staţi drept. În curând, vă veţi simţi mai încrezător.

Ceea ce trebuie să reţineţi este faptul că gândurile sunt controlabile, dar nu doar prin schimbarea lor directă. Prin alinierea caracteristicilor fiziologice cu cele psihologice, ne vom putea crea mai uşor gândurile şi atitudinile pe care le dorim. Experimentaţi felul în care mişcările capului – fie că sunt de sus în jos sau de la dreapta la stânga – vă influenţează atitudinea şi încrederea în sine.

MIHAELA STROE Profiler&nonverbal expert www.mihaelastroe.ro

Mihaela Stroe
Mihaela Stroehttp://mihaela-stroe
Drd. Mihaela Stroe, expert in limbaj nonverbal
Cele mai citite

Accesorii pentru vestiare metalice de care pur și simplu o să te îndrăgostești

Accesorizarea conformă a vestiarului metalic poate salva bugetul și spațiul de depozitare. Vrei să afli cum? Sunt multe aspecte de luat în calcul în momentul...
Ultima oră
Pe aceeași temă