Guvernul a avizat începerea procedurile de disponibilizare a angajaţilor Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi amânarea procedurilor de încadrare în unităţile MAI a tinerilor absolvenţi ai şcolilor de poliţie, relatează Mediafax.
„Se doreşte însă şi preluarea unor dintre solicitările sindicatelor”, au arătat sursele, după şedinţa de joi a Guvernului.
Potrivit acestora, ministrul de resort, Traian Igaş, se va întâlni cu ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, pentru a discuta despre o eventuală redistribuie la consulate a unor angajaţi disponibilizaţi din MAI.
Ministrul de Interne nu a dorit să comenteze informaţiile, spunând ca va transmite în scurt timp un comunicat.
Ministrul de Externe a declarat, marţi, că angajaţi disponibilizaţi din MAI şi care au experienţă în relaţii cu publicul ar putea lucra în reţeaua consulară a MAE.
„I-am comunicat ministrului de Interne printr-o scrisoare oficială această disponibilitate. Nu am stabilit încă proporţiile unui astfel de transfer şi reconversie profesională, dar cred că este o idee bună, pentru că, în definitiv, foarte mulţi dintre cei care vor fi disponibilizaţi la MAI au o bogată experienţă de lucru cu publicul şi, în urma unei pregătiri specifice consulare, ar putea să fie eventual redistribuiţi în reţeaua noastră consulară”, a spus Baconschi.
Agenţia MEDIAFAX a prezentat, săptămâna trecută, un proiect de ordonanţă de urgenţă care indica intenţia Guvernului de a bloca până anul viitor procedurile de încadrare în unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor a tinerilor absolvenţi ai şcolilor de poliţie, în contextul reducerii numărului de posturi din structurile MAI, prin amânarea până la sfârşitul acestui an a repartizării acestora.
Absolvenţii ar urma să fie repartizaţi la unităţile din structura Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) în perioada 28-30 decembrie 2011 şi numiţi în funcţie abia începând cu data de 1 ianuarie 2012, astfel încât să se prezinte la noile posturi din 3 ianuarie 2012, relevă proiectul.
Actul normativ permite totodată începerea procedurile de disponibilizare a angajaţilor MAI, inclusiv a funcţionarilor publici, preoţilor militari, soldaţilor şi gradaţilor voluntari, pe baza cadrului legal deja în vigoare şi care îi conferă ministrului dreptul de a desfiinţa şi disloca unităţi în limita posturilor aprobate şi a bugetului alocat.
Măsurile sunt justificate în document prin „adâncirea” efectelor crizei economice asupra sistemului bugetar, implicit în ceea ce priveşte posibilitatea de asigurare financiară a cheltuielilor cu drepturile salariale.
„Spre deosebire de demersul iniţiat în anul 2010, în cazul de faţă Ministerul Administraţiei şi Internelor se află în situaţia de a lua măsuri de încetare a raporturilor de muncă sau de serviciu ale poliţiştilor, cadrelor militare, preoţilor militari, soldaţilor şi gradaţilor voluntari, funcţionarilor publici şi personalului contractual. Reducerea posturilor se fundamentează pe dispoziţiile cadrului legal în vigoare, care stabileşte competenţa în materia reorganizării unităţilor MAI”, se arată în proiectul de ordonanţă.
Aceste dispoziţii permit ministrului Administraţiei şi Internelor ca, pe baza consultării Colegiului ministerului, să poată înfiinţa, desfiinţa, disloca şi redisloca unităţi, până la eşalonul brigadă, servicii, secţii, birouri, compartimente şi subunităţi, în limita posturilor aprobate şi a fondurilor băneşti alocate.
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a declarat, săptămâna trecută, după audierea sa în Comisia de apărare din Camera Deputaţilor, că 10.000 de angajaţi din MAI vor fi disponibilizaţi în următoarele două luni, inclusiv o mare parte din Aparatul Central.
Igaş a mai spus că, „după cum este firesc”, va pleca un număr important de angajaţi din Aparatul Central, fiind pentru prima oară după 1989 când numărul acestora va coborî sub o mie.
Potrivit lui Traian Igaş, angajaţii din MAI care vor fi disponibilizaţi nu vor primi salarii compensatorii, întrucât situaţia economică nu o permite. Igaş a afirmat că disponibilizaţii din MAI vor primi exact aceleaşi ajutoare sociale ca orice angajat care îşi pierde locul de muncă.
Camera Deputaţilor nu a adoptat proiectul de lege privind disponibilizările din MAI, anterior proiectul fiind respins de Senat.