31.4 C
București
miercuri, 29 iulie 2026
AcasăSpecialChiru, pe panta dizgraţiei

Chiru, pe panta dizgraţiei

Previziunile mele în legătură cu „lovitura de stat” din PDL Constanţa prind deja contur. Raţionamentul este simplu. Cine intră în dizgraţia zeilor de la Bucureşti are zilele numărate în politică! Cazul domnului Chiru. Paradoxal, după ce a ajuns preşedintele PDL Constanţa, a constatat că nu mai este nimeni în jurul lui! A rămas singur cuc! De regulă, la noi, toată lumea încearcă să se apropie şi să se pună bine cu şeful…

În cazul de faţă, toţi fug de Chiru precum dracul de tămâie! Chiar dacă a fost ales în mod democratic în fruntea PDL Constanţa, s-ar putea ca zilele sale să fie numărate pe această funcţie. Dacă „centrul” o cere, se poate reveni la starea de interimat. În variantă feminină. Gigi Chiru ar putea fi „convins” că… sănătatea e mai bună decât toate cele… În acest context, sunt convins că starea de izbelişte existentă în partid nu este deloc întâmplătoare. Ba, dimpotrivă, este provocată cu mult tâlc. Ce-i drept, după alegeri, şi domnul Chiru s-a culcat pe o ureche, făcând prea mult zgomot pe tema candidaturii sale la Primăria Constanţa.

Nu este exclus ca acest ultim subiect să-i fi scos din sărite pe mahării  de la Bucureşti! Actualul şef al pedeliştilor constănţeni a urcat pe scara politichiei cât alţii în patru ani. Deşi în ziua alegerilor era cotat „iepuraş”, Paul Brânză fiind preferat ca înlocuitor al lui Banias, domnia sa a câştigat spre surprinderea tuturor! Acum, la fel de surprinzător, a început, după numai două luni de şefie, coborârea pe panta dizgraţiei! Domnul Chiru a primit prima lovitură sub centură. A fost pus în fruntea listei disponibilizaţilor de la deconcentrate! Ca o ironie a soartei, nu cu mult timp în urmă, domnia sa anunţa că directorii din acest sector vor fi trecuţi prin filtrul testelor şi verificărilor profesionale, chestiune care, cu siguranţă, i-a scăzut vertiginos din popularitatea (şi aşa destul de subţire) pe care o are în partid… Când a început demolarea unor construcţii de pe litoral, excesul de zel al domnului Chiru a indispus-o profund pe Elena Udrea.  

Cele mai citite

BMW pregătește reducerea a 8.000 de locuri de muncă la nivel global. Măsuri de restructurare în industria auto

BMW intenționează să renunțe la aproximativ 8.000 de angajați la nivel mondial, prin pensionări și un program de plecări voluntare în Germania, potrivit unor...

Horoscop 30 iulie 2026. O surpriză neașteptată poate schimba cursul zilei pentru unele zodii

Horoscop 30 iulie 2026. Ziua vine cu oportunități, decizii importante și schimbări de perspectivă pentru toate semnele zodiacale. Astrologii recomandă răbdare, atenție la detalii...

Mama lui Ben și Casey Affleck a murit la 83 de ani. Detalii despre ultimele sale momente au fost făcute publice

Mama actorilor Ben și Casey Affleck, Chris Affleck, a murit pe 2 iunie, la vârsta de 83 de ani, după o luptă cu cancerul...
Ultima oră
Pe aceeași temă