Orice program economic, mai ales dacă se referă la o ţară care evident nu merge economic, are o parte în care, analizându-se situaţia, se creionează diagnosticul, iar, într-o a doua parte, tocmai pe baza diagnosticului, se stabileşte tratamentul. Programul economic al USL cuprinde obiectiv aceste două părţi, numai că în stabilirea diagnosticului lipseşte luarea în considerare a cel puţin două piese de forţă ale actualei fiziologii a economiei din România: 1) prezenţa determinantă a capitalului străin care, ocupând poziţiile în punctele nodale, în segmentele strategice şi în sectoarele performante, deţine decizia în axa majoră a economiei; 2) prin implicaţie, capacitatea, amendată inevitabil de aceste stări de lucruri, a statului român de a face ceea ce consideră de cuviinţă, mai ales în cazul în care ceea ce consideră de cuviinţă ar fi altceva decât până acum.
Evident, prezenţa capitalului străin îţi poate plăcea sau nu, dar nu se poate face abstracţie de ea. Căci face parte integrantă din realităţile actuale ale economiei şi nu numai ale acesteia. Poate, spre deosebire de semnatarul acestor rânduri care consideră actualul gen de prezenţă a capitalului străin un factor de transformare a României într-o anexă bananieră, domnii Ponta şi Antonescu o apreciază ca binefăcătoare şi, văzând totuşi că este cam controversată problema, preferă să nici nu se refere la ea. La ce foloseşte însă acest lucru?!
Păi, dacă în cazul unui pacient căruia i se prescrie chiar şi numai o extracţie de molar se ignoră că acesta are diabet, atunci poate să iasă rău! Ce să mai vorbim de cazuri mai complicate! O diagnoză corectă presupune luarea în considerare a tuturor datelor în corelaţia lor. Iar în cazul unei diagnoze superficiale, unilateral fundamentate, se riscă a se trata pacientul de o altă boală sau, poate şi mai şi, să se facă bine pe o parte şi încă şi mai rău, chiar letal, pe altă parte! Fără vreo exagerare, dacă diagnoza nu este corectă – şi nu contează dacă este incorectă din incompetenţă sau din investigaţie incompletă! -, tratamentele nici nu mai interesează! Căci se pot referi la altceva!
Chiar dacă USL-ului îi place capitalul străin sau consideră, deşi nu-i place, că nu trebuie deranjat cu ceva, se ajunge inevitabil în situaţia de a se prescrie măsuri care, la fel de inevitabil, rămân doar un simplu exerciţiu intelectual, dacă nu se porneşte de la premisa realistă a ceea ce mai poate face de fapt statul român în condiţiile în care decizia şi pârghiile se află la capitalul străin.
Terapia USL este, la o analiză atentă, o terapie anti-Boc. Dacă Boc a făcut aşa, noi vom face altfel! De chestiunea de fond se face abstracţie: România este o anexă bananieră a capitalului străin, indiferent că faptul este recunoscut oficial sau nu. Ba este chiar mai rău dacă se face abstracţie de realitatea cu pricina. Căci, dacă eventuale măsuri sau proiecte nu vizează schimbarea acestui statut, boala principală de care suferă economia din România (consum fără producţie) nu va face decât să se agraveze.
Să nu încercăm însă să ducem discuţia pe terenul principal al problemei de fond, pe care USL n-o recunoaşte, şi să mutăm această discuţie pe terenurile secundare preferate de USL. Guvernul Boc a făcut ceea ce a făcut – tăieri şi iar tăieri – pentru că acest lucru a fost agreat de stăpânul străin, pentru a nu spune direct că a fost ceea ce i-a cerut acesta din urmă! Păi, USL, dacă vrea să facă invers decât Guvernul Boc, va întâlni împotrivirea stăpânului. Are USL intenţia de a se bate? Dacă admitem că da, cu ce?! Fără arme, fără pârghii şi cu handicapul că vasalul nu are dreptul să întreprindă nimic fără încuviinţarea stăpânului?!
O mulţime de iniţiative – altfel lăudabile – vor întâlni opoziţia deschisă, fără a mai vorbi de cea de culise, a stăpânului economiei, adică a capitalului străin şi a instrumentului său FMI, chiar dacă nu ating cu nimic poziţiile decisive ale acestuia în economie, ci doar pentru că îi deranjează rata bananieră a profiturilor şi jocurile pe care obişnuieşte să le impună vasalilor fără crâcnire!
Ilie Şerbănescu este analist economic