30.1 C
București
vineri, 31 iulie 2026
AcasăSpecialValea penală a Mureşului

Valea penală a Mureşului

Fostul şef al Ocolului Silvic Răstoliţa şi fostul avocat al Direcţiei Silvice Mureş în procesele referitoare la cererile de retrocedare a aproape 100.000 de hectare de pădure de pe Valea Mureşului Superior către urmaşii grofului Banffy sunt în atenţia organelor de cercetare penală. Prefectul de Mureşl, Emil Marius Paşcan, a declarat, ieri, că a făcut plângere penală împotriva lui Felician Străuţ Cotyso şi a avocatului Dragoş Bejenaru după ce a constatat că aceştia se aflau pe lista moştenitorilor averii grofului Banffy. Potrivit lui Paşcan, acest aspect a ieşit la iveală după ce singura urmaşă a lui Banffy care a făcut cererea de retrocedare a decedat şi în proces au intrat moştenitorii acesteia.


De unde vine mirarea prefectului

„Am aflat cu uimire că pe lista moştenitorilor se află avocatul Bejenaru cu 10% şi fostul şef al Ocolului Silvic Răstoliţa, tot cu 10%”, a declarat Paşcan. El susţine că, imediat după această constatare şi după depunerea plângerilor penale, „au început să-mi tragă cu ochiul şi să-mi spună că e firesc să se retrocedeze foştilor proprietari averile şi să mi se facă diverse oferte inclusiv pe linia Cluj”. În aceste condiţii, pentru ca angajaţii din subordinea sa să nu cadă pradă tentaţiilor, a cerut sprijinul a doi avocaţi mureşeni, care au acceptat să lucreze cu titlu gratuit pentru Prefectura Mureş în această speţă.

„Aici nu e vorba de nici o etnie, ci de interese economice de milioane de euro”, a conchis prefectul de Mureş. El afirmă totodată că, pentru a pune mâna pe pădurile de pe Valea Mureşului urmaşii grofilor şi avocaţii acestora ar fi recurs inclusiv la folosirea unor documente traduse eronat din limba maghiară.

Plângerea penală depusă de prefectul deMureş nu a fost deocamdată soluţionată, iar procesul ce are ca obiect cererea de retrocedare a pădurilor a fost trimis spre rejudecare la instanţa de fond, Judecătoria Reghin.

Cele mai citite

Bursa de Valori București, cea mai performantă piață de capital din lume în 2026

Bursa de Valori București (BVB) a devenit cea mai performantă piață de capital din lume atât de la începutul acestui an, cât și în...

O gimnastă a României își încheie cariera la doar 19 ani! Accidentările au schimbat totul

Amalia Ghigoarță, componentă a echipei României la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, și-a anunțat retragerea din gimnastică.Amalia Ghigoarță a anunțat că se...

Accident grav în Argeș: un microbuz cu jucători ai echipei secunde Dinamo a intrat într-un copac

Planul Roșu de Intervenție a fost activat vineri în județul Argeș, după un accident rutier în care a fost implicat un microbuz cu 16...
Ultima oră
Pe aceeași temă