17.8 C
București
luni, 16 septembrie 2024
AcasăSpecialBănci de 61.000 de lei

Bănci de 61.000 de lei

Sibiul se îmbogăţeşte cu încă 100 de bănci în parcurile şi zonele verzi din oraş. Municipalitatea sibiană a finalizat la sfârşitul lunii mai procedura de cerere de ofertă pentru achiziţia de bănci în vederea dotării parcurilor şi zonelor verzi din oraş. În urma acestei proceduri Primăria a achiziţionat 100 de bănci, acestea urmând să fie amplasate în parcuri şi zone verzi începând de luna aceasta. Băncile au fost achiziţionate de la PFA Cosma Nicolae, iar valoarea contractului este de 61.000 lei. „În prezent avem în oraş aproximativ 780 de bănci, iar majoritatea din acestea a intrat în reparaţii”, spun reprezentanţii Primăriei.

Locurile de joacă vor fi reparate

În acelaşi context al reparaţiilor la mobilierul stradal, Primăria Sibiu a contractat o firmă care să repare şi să întreţină toate locurile de joacă din oraş. Jocurile vechi şi degradate vor fi demontate şi reparate în ateliere specializate, urmând a fi remontate. Valoarea contractului este de 59.490 de lei. În Sibiu există în prezent amenajate 17 spaţii cu jocuri pentru copii.

 

Cele mai citite

Plouă într-o maternitate nouă care a fost inaugurată recent. Investiția s-a ridicat la 20 milioane de euro

La doar o lună după inaugurarea Maternității Bega din Timișoara, unitatea, în care s-au investit 20 de milioane de euro, se confruntă cu infiltrări...

Dani Olmo s-a accidentat! Cât va lipsi mijlocașul Barcelonei

Barcelona a primit o lovitură neașteptată, după ce Dani Olmo, unul dintre cei mai scumpi jucători transferați în această vară, s-a accidentat și va...

Camila Giorgi a revenit după o absență misterioasă de 6 luni!

După ce a fost „dată dispărută” timp de șase luni, Camila Giorgi a revenit la Roma, iar avocatul său a dezmințit zvonurile conform cărora...
Ultima oră
Pe aceeași temă