32.3 C
București
sâmbătă, 1 iunie 2024
AcasăSpecialÎnmatriculările au crescut în mai, faţă de aprilie, cu 8.500 de unităţi

Înmatriculările au crescut în mai, faţă de aprilie, cu 8.500 de unităţi

Aproape 8.500 de autoturisme noi au fost înmatriculate în mai, peste cele 5.000 unităţi ale lunii aprilie ,dar în scădere cu 2,1% faţă de aceeaşi lună a anului trecut,transmite Mediafax.

Cea mai vândută marcă a rămas Dacia, potrivit Direcţiei Regim Permise Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). Astfel, au fost înmatriculate 8.474 autoturisme, faţă de 8.657 unităţi în mai 2010, conform datelor anunţate joi de DRPCIV.

Statistica lunii aprilie arată că au fost înscrise 5.000 de maşini.

În luna mai cele mai vândute mărci de autoturisme au fost Dacia (2.497 unităţi, în scădere cu aproape 20% faţă de mai 2010), Volskwagen (921, creştere de 34,6%), Skoda (862, creştere de 23,3%) şi Renault (724, scădere de 12,7%).

Potrivit DRPCIV, printre mărcile mai rare înmatriculate în perioada analizată s-au numărat Infiniti, Jaguar şi Lancia, cu câte două autoturisme, şi Jeep, Quattro, Saab şi Smart, cu o maşină.

Totalul vehiculelor noi înscrise în circulaţie în luna mai a fost de 10.781 unităţi, în creştere cu 2,2% faţă de mai 2010. Dintre acestea, 1.242 de autovehicule sunt pentru transport mărfuri.

 

Cele mai citite

Mama lui Michelle Obama, Marian Robinson, a murit la 86 de ani

Marian Robinson, mama fostei Prime Doamne a SUA, Michelle Obama, a murit la 86 de ani, scrie BBC. Într-o declarație, familia ei a precizat că...

Andrei Rublev, eliminat de la Roland Garros. Rusul și-a pierdut cumpătul

Eliminarea lui Andrei Rublev în turul al treilea de la Roland Garros a fost una dintre surprizele majore ale turneului de tenis. Rusul, clasat...

Zelenski participă în Singapore la conferinţa Shangri-La Dialogue. Ce va discuta cu Lloyd Austin

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a ajuns sâmbătă în Singapore pentru conferinţa Shangri-La Dialogue, unde se va întâlni cu secretarul american al apărării Lloyd Austin,...
Ultima oră
Pe aceeași temă