De mai bine de cinci ani, autorităţile încearcă, fără succes, să pună de acord Legea Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) cu legislaţia europeană de mediu.
Marian Avram, secretar al Comisiei de agricultură a Camerei Deputaţilor, a declarat într-o conferinţă de presă, la Tulcea, că proiectul de modificare a Legii ARBDD a ajuns, zilele trecute, în plenul Camerei Deputaţilor, care este cameră decizională, pentru a fi adoptat, dar a fost retrimis la Comisia de mediu pentru a fi reanalizat. „A fost retrimisă legea la comisii pentru că sunt divergenţe între Ministerul Mediului şi Consiliul Judeţean Tulcea privind modificările care vizează administrarea rezervaţiei”, a declarat acesta.
Consiliul Judeţean (CJ) Tulcea şi primarii localităţilor din Deltă au susţinut în dezbaterile din comisiile parlamentare de la Senat şi de la Camera Deputaţilor ca ARBDD să fie condusă de un consiliu de administraţie format din reprezentanţii comunităţilor locale şi să fie eliminate actualele atribuţii ale consiliului ştiinţific.
Deputatul Avram spune că Ministerul Mediului şi guvernatorul ARBDD, Grigore Baboianu, se opun înfiinţării consiliului de administraţie şi doresc ca guvernatorul ARBDD să administreze singur Rezervaţia, dar susţin schimbarea atribuţiilor consiliului ştiinţific.
Victor Tarhon, preşedintele CJ Tulcea, a declarat, în ultima şedinţă a consiliului ştiinţific al ARBDD, că „deciziile privind administrarea Deltei trebuie să le ia reprezentanţii comunităţilor locale, nu cei de aiurea care habar nu au ce se întâmplă aici”. Administraţia locală din judeţul Trulcea a propus Parlamentului să elimine din actuala Lege a ARBDD dreptul de veto al consiliului ştiinţific (format din specialişti în protecţia mediului) privind deciziile care vizează protecţia biodiversităţii din Deltă şi să transforme acest organism ştiinţific în unul decorativ, cu rol consultativ.
ONG-urile se opun ambelor propuneri
Eugen Petrescu, reprezentantul Societăţii Ornitologice Române în judeţul Tulcea, a declarat că se încearcă politizarea ARBDD pentru obţinerea controlului total al politicienilor asupra resurselor economice din Deltă în detrimentul protecţiei biodiversităţii.
Conform proiectul de lege, guvernatorul ar urma să fie numit, ca şi până acum, de Guvern, iar în varianta CJ Tulcea, consiliul de administraţie al ARBDD, condus de guvernator, va fi numit tot de Executiv. Proiectul prevede şi că utilizarea resurselor agricole, piscicole, delimitarea zonelor protejate
integral, a zonelor-tampon şi a celor economice din Deltă nu mai trebuie să fie avizate de consiliul ştiinţific, cum s-a întâmplat până acum, ci de guvernatorul ARBDD, în viziunea Ministerului Mediului, sau de consiliul de administraţie format din guvernator şi reprezentanţii primăriilor locale, conform propunerii CJ Tulcea.