17 C
București
miercuri, 18 septembrie 2024
AcasăSportBoc il suspectează pe Năstase de nereguli în contractul Autostrăzii Transilvania

Boc il suspectează pe Năstase de nereguli în contractul Autostrăzii Transilvania

Premierul Emil Boc a declarat, miercuri, că fostul prim-ministru Adrian Năstase ar trebui chestionat în legătură cu preţul pe kilometru de autostradă. În contractul practicat de compania americană Bechtel nu au fost folosite standarde de cost , relatează Mediafax.

Întrebat, miercuri, la vizita făcută pe varianta de ocolire nord-est a municipiului Cluj-Napoca cum comentează faptul că preţul pe un kilometru de autostradă construit de Bechtel în România este de patru ori mai mare decât în alte ţări, Boc a spus că despre acest lucru ar trebui întrebat fostul premier Adrian Năstase.

„V-aş ruga să îl întrebaţi pe Adrian Năstase despre preţul din contractul cu Bechtel. Nu Boc a stabilit aceste preţuri. Contractul a fost semnat de Adrian Năstase cu preţurile din contract ale lui Adrian Năstase. Până acum nu erau standarde de cost, ci doar criteriile impuse de Năstase”, a spus Boc.

El a spus că lucrările la Autostrada Transilvania vor continua pentru că este vorba despre un proiect important de infrastructură pentru România.

„În acest moment, avem această ipoteză de lucru – continuarea lucrărilor la Autostrada Transilvania pentru că este necesară. Trebuie doar să negociem preţul corect pentru lucrările care se fac în România. Preţul este stabilit prin standardele de cost”, a afirmat Boc.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a solicitat companiei americane Bechtel, constructorul autostrăzii Braşov-Borş, reducerea costurilor cu aproximativ 35% şi revizuirea graficului de execuţie, întrucât termenul contractual, anul 2013, nu mai poate fi atins.

„Am solicitat reducerea costurilor, astfel încât să se încadreze în standardele de cost, revizuirea graficului de lucrări şi eşalonarea datoriilor”, a declarat marţi directorul general al CNADNR, Daniela Drăghia.

Guvernul a stabilit la finele anului trecut standarde de cost pentru construcţia de autostrăzi, acestea fiind cuprinse între 3,8 şi 5,9 milioane euro pentru un kilometru de autostradă. Astfel, un kilometru de autostradă ar urma să coste până la 3,802 milioane euro în zona de şes, 4,98 milioane euro în zona de deal şi 5,922 milioane euro în zona de munte. Standardele de cost nu includ lucrările de artă (poduri, viaducte, tuneluri) şi conexe.

Drăghia a menţionat că solicitările au fost transmise companiei Bechtel din SUA printr-o scrisoare, la care încă nu s-a primit răspuns.

„Îi aşteptăm la întâlnire pe cei de la Bechtel cu mandatul de negociere din SUA. În acest moment nu se discută despre reziliere, iar rezilierea nu a fost menţionată în nicio scrisoare”, a afirmat Drăghia.

CNADNR datorează companiei Bechtel suma de 90,4 milioane euro, fără TVA, reprezentând facturi neachitate din perioada 2009-2010.

Lungimea autostrăzii Braşov-Borş este de 415 kilometri, din care au fost realizaţi doar 52,5 kilometri, între Câmpia Turzii şi Gilău.

Proiectul de construcţie a Autostrăzii Transilvania, pe traseul Braşov – Borş, a început în 2004, în baza unui contract cu o valoare de 2,2 miliarde de euro acordat companiei americane Bechtel.

Cele mai citite

Liga Campionilor la fotbal: Bayern Munchen a zdrobit Dinamo Zagreb cu 9-2

Bayern Munchen a realizat scorul primei etape a Ligii Campionilor la fotbal, în noul format, 9-2 cu Dinamo Zagreb, marţi seara, pe Allianz Arena. În...

TAROM oferă prețuri speciale la zborurile aniversare către Praga și Paris

Compania TAROM oferă 70 de vouchere pentru toate biletele achiziţionate pe site-ul companiei, în data de 18 septembrie, precum şi bilete la tarife începând...

Kelemen Hunor îl îndeamnă pe Klaus Iohannis să devină senator, după modelul Ion Iliescu, la terminarea mandatului

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat, marţi seara, că actualul şef al statului, Klaus Iohannis, poate deveni senator, cu derogare în Parlament, la fel...
Ultima oră
Pe aceeași temă