4.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăAlegeri 2016Seniorii, în așteptare. Pensiile, prevăzute să crească iar la 1 iulie

Seniorii, în așteptare. Pensiile, prevăzute să crească iar la 1 iulie

Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, a dat asigurări că, indiferent de tensiunile politice, punctul de pensie va crește de la 1 iulie până la 1.000 de lei, adică o majorare de 9%.

Cei 5,2 milioane de pensionari din România așteaptă, de luna viitoare, o nouă majorare a pensiilor, după cea care a intrat în vigoare la 1 ianuarie, de 5,27%. În prezent, punctul de pensie este de 917,5 lei, ceea ce asigură o pensie medie în România de doar 1.016 lei. Tensiunile politice care au escaldat săptămâna trecută, ducând la demisia miniștrilor PSD și retragerea sprijinului politic pentru premierul Sorin Grindeanu, pun sub semnul întrebării calendarul de măsuri pentru perioada următoare. Ministrul demisionar al Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a dat însă asigurări că nu vor fi probleme. “Punctul de pensie va ajunge la o mie de lei. Nu e niciun fel de îngrijorare”, a declarat Vasilescu.

Dezechilibre majore

În România, în primele trei luni din 2017, numărul mediu de pensionari a fost de 5,234 milioane persoane, din care pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă peste 89% din total. Pensia medie a fost de 1.016 lei, mai mare cu 6,1% față de trimestrul precedent, iar pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 981 lei. Raportul dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat și cel al salariaților a fost, în primul trimestru din 2017, de 9 la 10. Conform datelor INS, acest raport prezintă variații semnificative în profil teritorial, de la numai 5 pensionari la 10 salariați în București, la 17 pensionari la 10 salariați în Teleorman.

Aceste cifre arată că sistemul de pensii se confruntă cu o problemă structurală, respectiv cu un deficit în creștere între ceea ce statul încasează din contribuţiile sociale și ceea ce plătește. “Cheltuielile bugetare cu pensiile sunt nesustenabile în raport cu contribuţiile încasate, chiar dacă s-au luat unele măsuri în vederea ameliorării acestei deficiențe”, se arată în cel mai recent raport al Consiliului Fiscal.

Plata pensiilor, o povară

Începând cu 2009, deficitul bugetului de asigurări sociale – care cuprinde mai ales cheltuielile cu pensiile – s-a adâncit, atingând nivelul de 19,7 mld. lei în 2016. Pentru anul în curs este estimată o ușoară reducere a deficitului, la 19,1 miliarde lei, dar va crește din nou în 2018, la 21,8 miliarde lei. “Intrarea pe deficit a bugetului asigurărilor sociale a avut loc pe seama majorării excesive a cheltuielilor bugetului de asigurări sociale din perioada 2007-2009 (+75,8%) și în contextul unei dinamici favorabile a încasărilor din contribuții în perioada premergătoare crizei financiare, ca urmare a boom-ului economic, dar și anticipând menținerea acestui trend în viitor. Din nefericire, o parte semnificativă din majorarea veniturilor din contribuții s-a dovedit a fi ciclică, evoluțiile ulterioare infirmând prognozele optimiste. Autofinanţarea sistemului a scăzut abrupt din anul 2006 (de la 118,81%) până în anul 2011 (73,02%), ajungând la minimul istoric din anul 2016 (65,41%)”, se menţionează în raportul Consiliului.

Numărul pensionarilor s-a dublat

Datele INS arată că, la 1 ianuarie 2016, populația vârstnică de 65 de ani și peste depășea numeric populația tânără de 0-14 ani (3.436 mii față de 3.064 mii persoane). “Raportul dintre numărul de contribuabili și numărul de beneficiari a scăzut foarte puternic în ultimii 26 de ani, de la 2,28 salariați la un pensionar în 1990 la doar 0,90 salariați la un pensionar în 2016”, mai precizează raportul menţionat. 

Cele mai citite

Raport ASF: Piața asigurărilor din România a crescut cu 11% în primele nouă luni din 2024

Valoarea totală a indemnizațiilor brute plătite s-a ridicat la 8 miliarde lei, din care 82% au fost aferente asigurărilor generale Volumul total al activității de...

Furtuna puternică de la București a provocat un accident cu două mașini. Un minor a ajuns la spital

Un șofer a provocat un accident, marți seara, în Capitală, după ce a încercat să evite un copac doborât de vânt pe Bulevardul Kiseleff....

Radu Drăgușin rămâne la Tottenham, după ce Fiorentina îl luase în vizor

Fiorentina este ultima echipă italiană interesată de serviciile lui Radu Drăgușin, după ce în presa din Italia au apărut informații și despre un interes...
Ultima oră
Pe aceeași temă