11.7 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăSpecialExpoziţie de jucării istorice şi de colecţie, la Muzeul Naţional de Istorie

Expoziţie de jucării istorice şi de colecţie, la Muzeul Naţional de Istorie

Muzeul Naţional de Istorie a României în parteneriat cu Asociaţia Muzeul Jucăriilor anunţă vernisajul expoziţiei de jucării de colecţie şi istorice cu titlul “Colecţie de copilării” care va avea loc miercuri, 1 iunie 2011, ora 12.00, la sediul muzeului din Bucureşti.

  Expoziţia este dedicată copiilor adresându-se în acelaşi timp tuturor, indiferent de vârstă. Publicul va avea ocazia să se reîntâlnească cu jucăriile preferate din copilărie şi să le descopere pe cele ale părinţilor şi bunicilor, în expunere regăsindu-se jucării din anii ’20 până în anii ’90. Vor fi expuse peste 400 de piese aparţinând Asociaţiei Muzeul Jucăriilor, grupate tematic – animale, arme, automobile, figurine, jucării electronice, jucării muzicale, jucării tradiţionale, păpuşi, roboţi, trenuleţe-tramvaie, rachete şi nave spaţiale.

 Din patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României vor fi expuse jocuri şi jucării istorice, păpuşi şi marionete primite de cuplul Ceauşescu cu ocazia vizitelor oficiale precum şi fotografii şi cărţi poştale înfăţişându-i pe Principesa Ileana şi Prinţul Mihai la vârste fragede alături de jucăriile preferate.

  Asociaţia “Muzeul Jucăriilor” a fost creată la iniţiativa unui grup de entuziaşti iubitori şi păstrători ai propriilor jucării care, pe parcursul a patru decenii au strâns şi au colecţionat nenumărate jucării aparţinând diferitelor generaţii. Colecţia cuprinde un număr impresionant de jucării – 10 000 – organizate pe categorii precum jucării româneşti, jucării străine şi machete actuale.

Expoziţia este deschisă în perioada 1 – 19 iunie 2011 şi poate fi vizitată de miercuri până duminică între orele 10.00 – 18.00.

Cele mai citite

Importanța recenziilor online și a prezenței digitale pentru spălătoria ta auto

sursa foto: shutterstock.com În era digitală, succesul unei spălătorii auto poate depinde în mare măsură de recenziile online și de vizibilitatea sa în mediul digital. Află cum...

Taxele prea mari pe salarii au scos mii de români în stradă

Delegaţia Blocului Naţional Sindical a cerut luni reprezentanţilor Ministerului Finanţelor măsuri privind reducerea fiscalităţii pe muncă şi demararea de urgenţă a unei reforme fiscale,...

OpenAI a lansat un nou model de inteligență artificială și versiunea desktop a ChatGPT

OpenAI a lansat luni un nou model de inteligenţă artificială şi o versiune desktop a ChatGPT, împreună cu o nouă interfaţă pentru utilizatori, transmite...
Ultima oră
Pe aceeași temă