22.8 C
București
marți, 25 iunie 2024
AcasăSpecialBanca Mondială dă 6 miliarde de dolari Egiptului şi Tunisiei

Banca Mondială dă 6 miliarde de dolari Egiptului şi Tunisiei

Banca Mondială va vira şase miliarde de dolari, în decurs de doi ani, pentru modernizarea economiilor din Egipt şi Tunisia, potrivit unui comunicat al instituţiei citat de NewsIn.

“Popoarele din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord aspiră la demnitate şi la respect, vor locuri de muncă şi condiţii de viaţă mai bune. Concretizarea promisiunilor ‘primăverii arabe’ va trece prin implementarea unor reforme veritabile, ce vor permite consolidarea incluziunii, promovarea participării şi creşterea oportunităţilor (…). Ajutorul nostru şi susţinerea furnizate de alţii pot contribui la întreţinerea dinamicii şi accelerarea progreselor”, a declarat preşedintele Băncii Mondiale, Robert Zoellick, în comunicat.

4,5 miliarde de dolari vor fi acordaţi Egiptului în cadrul unui program de asistenţă realizat în comun cu Fondul Monetar Internaţional. Un miliard de dolari va fi pus la dispoziţia ţării în următoarele 24 de luni pentru reforme la guvernare. Încă un miliard de dolari va fi disponibil în anul următor, în cazul în care vor fi înregistrate progrese în modernizare.

În prezent, Banca Mondială elaborează un program de ajutor de 200 de milioane de dolari vizând susţinerea infrastructurii egiptene.

Un miliard de dolari va fi virat în bugetul tunisian. 500 de milioane vor fi alocate pentru dezvoltarea de proiecte de investiţii comune cu Banca Africană pentru Dezvoltare şi creditorii europeni.

Cele mai citite

Când un viitor rege britanic face selfie cu Taylor Swift

Se schimbă paradigma de valori a lumii! Dacă înainte, ziua de naștere a unui viitor rege era celebrată cu multă solemnitate, astăzi, rolurile se...

Când un viitor rege britanic face selfie cu Taylor Swift

Se schimbă paradigma de valori a lumii! Dacă înainte, ziua de naștere a unui viitor rege era celebrată cu multă solemnitate, astăzi, rolurile se...
Ultima oră
Pe aceeași temă