Pentru a deveni atractive în raport cu locuinţele din blocurile vechi, apartamentele care urmează să se construiască ar trebui să aibă preţul pe metrul pătrat undeva spre 600 euro, consideră Cristian Antonescu, managing partner la Imoinvest consulting & development.
„Un preţ rezonabil într-un bloc de cartier ar fi de 20.000 -25.000 euro pentru un apartament cu două camere şi până în 35.000 de euro pentru trei camere. Cei care au cumpărat terenuri pentru a construi apartamente, în perioada 2.000-2005, au posibilitea în prezent să mai reducă din preţ.”, a precizat Cristian Antonescu.