7 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCât mai costă să construieşti un metru pătrat de bloc

Cât mai costă să construieşti un metru pătrat de bloc

Preţul mediu al unui metru pătrat de construcţie este de 450-550 euro, la care urmează să se adauge alte costuri de proiectare, marketing , finanţare etc. Preţul final, la dezvoltator, „dacă utilităţile sunt în zona amplasamentului şi fără a include terenul ajunge la 750-800 euro/mp”, a declarat Florin Popa, managing partner la Vitalis Consulting, la o conferinţa organizată de Ziarul Finaciar. Preţul mediu de 450-550 euro/mp este luat ca referinţă pentru un imobil cu singur subsol şi cu mai puţin de zece etaje.

Structura de costuri

De asemenea, Dan Ioan Popp, CEO al copaniei imobiliare Impact Developer&Contractor a menţionat cifra de 380-500 euro pentru metrul pătrat construit, la care urmează să se adauge TVA, terenul şi alte costuri.

Arhitectul Andrei Uleia, coordonatorul biroului de proiectare DaSein a precizat că în prezent, proiectele imobiliare vizează în principal persoanele cu salarii peste medie, de 1500-2.500 de euro şi peste.

„Nu există proiecte care să aibă în vedere consumatori finali cu venituri medii sau mici. În România, la vânzare, costul unui metru pătrat de construcţie este mai mare sau egal cu echivalentul a 2,5 salarii medii, cu TVA inclus, în timp ce în alte ţări din vestul Europei preţul unui metru pătrat de construcţie echivalează cu un salariu mediu”, a menţionat arh. Andrei Uleia.

Costurile cu terenurile şi construcţia propriu zisă reprezintă, potrivit calculelor specialiştilor aproape 82% din costurile finale ale investiţiei. La acestea se mai adaugă costurile cu finanţarea – 9,2%, managementul – 2,5%, proiectul – 3,3 %, marketing – 1,2% şi alte costuri care însumează 2% din valoarea investiţiei.

În general, construcţiile se vând către beneficiri la un preţ care variază între 900-1200 de euro/ metrul pătrat.

Citeşte şi articolul: Vom vedea apartamente vândute cu 20.000 de euro?

Cele mai citite

Numărul virozelor, în creștere. INSP anunță peste 93.000 de cazuri de infecţii respiratorii în săptămâna 11-17 noiembrie

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a raportat peste 93.000 de cazuri de infecţii respiratorii în perioada 11-17 noiembrie, înregistrând o creştere semnificativă de...

Peste 100000 de votanți din diaspora s-au prezentat la urne până sâmbătă, ora 15.00, la alegerile prezidențiale

Peste 104.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până sâmbătă la ora 15,00, pentru a vota în primul tur al alegerilor prezidenţiale,...

Bitcoin atinge un nou record și se apropie de 100.000 de dolari

Bitcoin a stabilit un nou record de preț, apropiindu-se rapid de pragul de 100.000 de dolari, în urma unei creșteri spectaculoase alimentate de așteptările...
Ultima oră
Pe aceeași temă