29.2 C
București
luni, 20 iulie 2026
AcasăSpecialApocalipsa, Ziua Judecăţii şi 21 mai

Apocalipsa, Ziua Judecăţii şi 21 mai

„21 mai, Ziua Judecăţii. Biblia o garantează”. Mesajul apare cu litere de-o şchioapă, pe un uriaş panou publicitar din Bucureşti, amplasat pe un bloc în zona Vitan. Trecătorii privesc cu mai multă sau mai puţină neîncredere, unii fiind de părere ca ar putea fi o găselniţă publicitară pentru promovarea unui produs. Campania publicitară aparţine însă organizaţiei Family Radio din Statele Unite. Pe site-ul ei scrie că este o organizaţie misionară creştină, întemeiată pe Biblie, care realizează transmisiuni radio şi nu are apartenenţă bisericească. Pastorul Harold Camping (89 ani), prezentator la Family Radio, a profeţit anul trecut că pe 21 mai 2011 va veni sfârşitul lumii. Apocalipsa va fi provocată de un cutremur devastator, urmând să scape doar „cei aleşi„.

 

Adepţii lui Harold Camping sunt convinşi că Iisus va reveni pe Pământ să-i salveze pe cei care cred în el. Ei spun că sfârşitul lumii începe pe 21 mai şi că omenirea va trăi un coşmar timp de 153 de zile.

Mesajul lui Camping a început să fie popularizat peste tot în lume. Panouri publicitare au apărut în diverse oraşe în lume, iar mesajul a fost primit de mii de cetăţeni obişnuiţi. Finanţarea campaniei a fost făcută de susţinătorii lui Camping care şi-au donat economiile.

Un pensionar new-yorkez, Robert Fitzpatrick, a investit 140.000 de dolari pentru a umple vagoanele metrourilor şi interiorul autobuzelor din New York cu mii de astfel de anunţuri apocaliptice.
Cutremur global! Cel mai mare din toate timpurile. Ziua Judecăţii de Apoi: 21 mai!”, scrie pe aceste afişe care au desenată sfera unui ceas pe punctul de a bate ora 12 deasupra unei fotografii reprezentând peisajul nocturn al Ierusalimului şi un verset biblic. Fitzpatrick este convins că la ora 12 în noaptea de vineri 20 spre sâmbătă 21 va fi sfârşitul lumii, ca urmare a distrugerii pe care o va provoca un mare cutremur care va afecta toate colţurile planetei, potrivit Daily News.

Harold Camping a anunţat că în urma unor calcule matematice a reuşit să identifice începutul sfârşitului lumii, fix pe 21 mai 2011. Americanul a identificat un pasaj din capitolul Geneză (versetul 7:4) care explică pentru iniţiaţi când va fi sfârşitul lumii, mai exact la 7.000 de ani de când Noe s-a salvat de la Marele Potop. Un alt argument este legat de numărul de zile de la răstignirea lui Iisus, acesta precizând că lumea se va termina la fix 722.500 de zile de la răstignirea Mântuitorului şi această dată pică tot pe 21 mai 2011.

Pastorul american a mai anunţat şi pe 6 septembrie 1994 că Iisus va coborâ pe Pământ. Acesta a aşteptat împreună cu adepţii săi în Cladirea Memorială a Veteranilor din Alameda cu bibliile deschise spre cer ca profeţia să se împlinească. După ce această predicţie s-a dovedit eronată, Camping a reluat calculele matematice din Biblie şi a ajuns într-un final la noua dată corectă a întoarcerii lui Iisus pe Pământ, 21 mai 2011, iar data sfârşitului lumii, când Dumnezeu va distruge Pământul este pe 21 octombrie 2011.

Predicţia lui Camping iese în evidenţă prin faptul că a fost iniţiata o uriaşă campanie publicitară la nivel mondial. Cutremurul din Japonia le-a dat posibilitatea adepţilor săi să continue cu tot mai multă putere campania de propovăduire.

Nostradamus, Baba Vanga, mayaşii sunt doar câţiva dintre profeţii care au anunţat date pentru apocalipsă. Ziua de 31 decembrie 2012 este o altă dată a sfârşitului lumii care este în atenţia publicului. Civilizaţia Maya a profeţit că va veni un cataclism care va duce la schimbarea lumii.

Citiţi şi Ce crede Biserica Ortodoxă despre profeţia privind Ziua Judecăţii din 21 mai

Razvan Voiculescu
Razvan Voiculescu
Razvan Voiculescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Scandal după finala Campionatului Mondial! Presa din Argentina atacă decizia FIFA

Jurnaliștii argentinieni au contestat decizia FIFA de a-i acorda lui Rodri premiul pentru cel mai bun jucător al Campionatului Mondial 2026.Finala Campionatului Mondial 2026...

Capitala trece de la caniculă la furtuni puternice. ANM anunță vijelii, ploi torențiale și grindină

Administrația Națională de Meteorologie anunță că, în doar câteva ore, Bucureștiul va trece de la atmosfera sufocantă specifică zilelor de caniculă la un episod...

Adrian Veștea susține Platforma Liberal-Conservatoare din PNL și cere revenirea partidului la valorile sale doctrinare

Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a anunțat că susține Platforma Liberal-Conservatoare din interiorul PNL, inițiată de președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, afirmând...
Ultima oră
Pe aceeași temă