21.7 C
București
luni, 16 septembrie 2024
AcasăSpecialRomânia, ultima la rata absorbţiei de fonduri europene

România, ultima la rata absorbţiei de fonduri europene

România continuă să fie pe ultimul loc în Europa Centrală şi de Est în privinţa accesării fondurilor europene, cu o rată de absorbţie (plăţi efective) de 7% în perioada 2007-2010, cele mai slabe performanţe fiind consemnate la capitolele transporturi şi mediu, care beneficiază de cele mai mari sume, scrie Mediafax.

Un studiu al companiei de audit şi consultanţă KPMG arată că România a obţinut până la sfârşitul anului trecut plăţi efective de numai 1,5 miliarde euro (7%) din bugetul total de 23,3 miliarde euro disponibil în perioada 2007-2013 prin şapte Programe Operaţionale, de la Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul de Coeziune şi Fondul Social European.

La nivel regional, în cele zece ţări care au aderat la UE după 2004, rata plăţilor efective este de 17%. Letonia are cele mai bune performanţe, cu un procentaj de 30%, urmată de Lituania (30%), Slovenia (27%), Cehia (26%), Estonia (21%), Slovacia (17%), Ungaria şi Polonia (16% fiecare), Bulgaria (10%) şi România (7%).

România a reuşit să depăşească Bulgaria în clasamentul contractelor, reuşind în perioada 2007-2010 să obţină promisiuni pentru 10,4 miliarde euro din fondurile disponibile, adică un procentaj de 45%, faţă de 37% pentru vecinii de la sud de Dunăre. Rata fondurilor contractate de România este însă de asemenea sub media regiunii, de 53%, reiese din studiul KPMG.

România a înregistrat cele mai slabe performanţe în privinţa plăţilor efective obţinute prin Programele Operaţionale (PO) Transport şi Mediu, care au alocate cele mai mari sume. Totuşi, cu excepţia PO Transporturi şi PO Creăterea Competitivităţii Economice, autorităţile au reuşit să încheie contracte care acoperă cel puţin 43% din bugetul total alocat în toate celelalte sectoare majore.

Astfel, în cadrul PO Transporturi, cu un buget de 5,698 miliarde euro în perioada 2007-2013, România a obţinut plăţi efective de numai 47 milioane euro până la finele anului trecut, adică mai puţin de 1% din fondurile disponibile. Contractele semnate în acest sector acoperă 836 milioane euro, adică 15% din bugetul total.

Fondurile încasate prin PO Mediu însumează 122 milioane euro, adică 2% din totalul de 5,611 miliarde euro alocate, însă valoarea grant-urilor contractate se ridică la 2,4 miliarde euro, reprezentând 43% din finanţarea disponibilă.

Programul Operaţional Regional a adus în România plăţi efective de 589 milioane euro, adică 13% din bugetul total de 4,384 miliarde euro al iniţiativei, iar contractele încheiate ar putea asigura atragerea a peste 3 miliarde euro – 70% din bugetul total.

Bugetul de peste 4 miliarde euro al PO Dezvoltarea Resurselor Umane este acoperit în proporţie de 72% (2,93 miliarde euro) prin contracte, în timp ce plăţile efective însumează 476 milioane euro, adică 12% din fonduri.

România a obţinut 267 milioane euro în cadrul PO Creşterea Competitivităţii Economice din bugetul total de 3 miliarde euro, înregistrând o rată efectivă de absorbţie de 9%, în timp ce contractele încheiate în acest sector acoperă peste un miliard de euro, adică 34% din suma alocată.

PO Dezvoltarea Capacităţii Administrative are alocate fonduri de 246 milioane euro, sumă acoperită în proporţie de doar 33% prin contracte, adică 80 milioane euro. Plăţile efective însumează 11 milioane euro, adică 4% din bugetul alocat.

În cadrul PO Asistenţă Tehnică au fost obţinute plăţi efective de 10 milioane euro, adică 5% din bugetul de 213 milioane euro alocat, în timp ce contractele acoperă 57 milioane euro, reprezentând 27% din total.

Cele mai citite

Plouă într-o maternitate nouă care a fost inaugurată recent. Investiția s-a ridicat la 20 milioane de euro

La doar o lună după inaugurarea Maternității Bega din Timișoara, unitatea, în care s-au investit 20 de milioane de euro, se confruntă cu infiltrări...

Drăguș, umilit de către antrenorul lui Trabzonspor!

Atacantul român Denis Drăguș se confruntă cu dificultăți în debutul său la Trabzonspor. Denis Drăguș, care a avut un sezon anterior impresionant la Gaziantep, trece...

Grecia va impune o interdicție de cel puțin un an asupra noilor închirieri pe termen scurt în Atena

Guvernul grec a anunțat că interdicția asupra noilor licențe pentru închirieri pe termen scurt în trei districte din centrul Atenei va fi în vigoare...
Ultima oră
Pe aceeași temă