24.9 C
București
duminică, 2 august 2026
AcasăSpecialLokodi vrea încă un mandat

Lokodi vrea încă un mandat

Preşedintele Consiliului Judeţan (CJ) Mureş, Edita Lokodi, vrea încă un mandat în fruntea judeţului. Pe modelul anunţat deja de Dorin Florea acum două luni, aceasta a precizat că intenţionează să ceară şi în 2012 votul mureşenilor. „Vreau să îmi duc la bun sfârşit proiectele începute”, a declarat actualul preşedinte al CJ Mureş, care a afirmat însă că decizia nu îi aparţine în totalitate, pentru că ea este legată strâns de dorinţa electoratului din UDMR şi a conducerii Uniunii.

„Alegerile interne vor hotărî, iar eu sunt decisă să cer votul pentru un nou mandat”, a conchis Lokodi, care ar putea să îl aibă contracandidat intern pentru aceeaşi competiţie pe actualul ministru al Mediului, Laszlo Borbely, care, spun surse din UDMR, este pe punctul de a renunţa la dorinţa de a ajunge primar al municipiului Târgu-Mureş, în condiţiile în care în această competiţie l-ar avea de înfruntat tot pe Dorin Florea în faţa căruia a pierdut în 2008.

Cine sunt competitorii

Bătălia pentru funcţia de preşedinte al CJ Mureş ar putea să îi aducă la linia de start, pe lângă candidatul UDMR, pe Arpad Andrassy din partea PCM, pe Marius Paşcan independent susţinut de PD-L, dar şi pe Ciprian Dobre din partea USL. Acum două săptămâni, conducerea UDMR Târgu-Mureş a anunţat că cel târziu la mijlocul lunii viitoare va face cunoscut numele viitorului candidat la fotoliul de primar al municipiului Târgu-Mureş.

Cele mai citite

Canicula atinge cote extreme: Cod roșu în vestul țării, temperaturi de până la 40 de grade și nopți tropicale

Potrivit meteorologilor, episodul de caniculă va persista sâmbătă, duminică și luni în vestul, sud-vestul, centrul și nordul țăriiValul de căldură se intensifică și se...

DNSC avertizează asupra unei noi fraude. Escrocii folosesc Facebook și WhatsApp pentru oferte de împrumut false

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unei noi metode de fraudă care circulă pe Facebook și WhatsApp.Escrocii profită de persoanele aflate în...

Iași reduce iluminatul public pe timpul nopții, după instituirea stării de alertă în energie

Edilul a precizat că restricțiile vor fi aplicate în mod egal în toate cartierele orașului, pentru a evita orice diferență de tratament între zonele...
Ultima oră
Pe aceeași temă