7.6 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăFMI aruncă dinamită în găurile negre ale statului

FMI aruncă dinamită în găurile negre ale statului

Mii de angajaţi din companiile de stat cu pierderi vor fi concediaţi în vara acestui an. Mai mult, contractele acestor companii vor fi renegociate pentru reducerea costurilor de funcţionare, potrivit scrisorii de intenţie convenite de Guvern cu FMI.

 

În perioada iunie-septembrie, peste 7.000 de posturi din companiile de stat vor fi desfiinţate. Cele mai multe concedieri vor avea loc la căile ferate, unde se estimează aproape 6.000 de concedieri. Alte companii vizate pentru restructurarea de personal sunt: Poşta Română, Termoelectrica, Complexul Energetic Turceni. De asemenea, la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale vor fi desfiinţate, până la jumătatea lunii iulie, circa 600 de posturi.

Lista defalcată a companiilor care vor fi obligate să reducă numărul de posturi şi termenul maxim până la care trebuie efectuată această operaţiune a fost inclusă în memorandumul tehnic al scrisorii de intenţie, potrivit Mediafax. Posturile vor fi desfiinţate până la sfârşitul lunilor iunie-septembrie, mizându-se în acelaşi timp şi pe „plecări voluntare” din companiile de stat, relevă scrisoarea de intenţie convenită de Guvern cu FMI. Restructurarea companiilor de stat cu mari datorii şi pierderi constante în activitate a fost cerută imperativ de reprezentanţii FMI având în vedere că 150 de astfel de companii au datorii care însumează nu mai puţin de 25 miliarde de lei la bugetul de stat. Prin acordul cu FMI sunt monitorizate, printre altele, Compania Naţională a Huilei, Termoelectrica, CFR SA, CFR Călători, CFR Marfă, Electrificare CFR, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, Metrorex, Compania Electrocentrale Bucureşti.

Şeful misiunii FMI la Bucureşti, Jeffrey Franks, a atenţionat, de asemenea, că pentru susţinerea creşterii economice, companiile de stat din energie şi transporturi au nevoie de investiţii private, Guvernul neavând suficiente resurse.

ANGAJAMENTE CU INSTITUŢIILE INTERNAŢIONALE

Subvenţiile la energie termică vor fi eliminate până la sfârşitul lunii august, iar de alocaţii pentru încălzire nu vor beneficia decât persoanele defavorizate.

Revizuirea şi renegocierea acordului cu Rusia privind tranzitul gazelor naturale către ţările din Balcani, prin conducte pe teritoriul României.

Creşterea la 50.000 de euro a plafonului privind cifra de afaceri de la care firmele sunt obligate să plătească TVA a fost amânată până la 31 decembrie 2011.

Guvernul va selecta până în iulie consultanţi juridici pentru pachetele care urmează să fie vândute la CFR Marfă, Tarom, Petrom, Transelectrica, Transgaz, Romgaz, Hidroelectrica şi Nuclearelectrica.

Până la finele lunii august, legislaţia va fi modificată astfel încât să permită majorarea tarifelor de transport, la Metrorex şi CFR, cu mai mult decât rata inflaţiei.

Se va adopta o ordonanţă privind restructurarea ANAF şi va fi încheiată inventarierea tuturor arieratelor companiilor de stat şi ale bugetului aferente anului 2010.

Guvernul s-a angajat faţă de FMI şi Comisia Europeană să elaboreze până în septembrie un calendar de eliminare a preţurilor reglementate la gaze şi electricitate, în perioada 2013-2015.

Cele mai citite

Rezultate provizorii ale alegerilor prezidențiale, turul 1: Călin Georgescu conduce, Elena Lasconi pe locul doi

Cu peste 99% dintre secțiile de votare raportate, candidatul independent Călin Georgescu conduce detașat în rezultatele parțiale publicate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), acumulând...

Sterilizarea pisicilor de rasă comună, propusă să devină obligatorie printr-un proiect de lege

Un nou proiect legislativ propus de actuala putere prevede obligativitatea sterilizării pisicilor de rasă comună, atât cu stăpân, cât și fără, similar reglementărilor în...

Rezultate fără precedent în istoria prezidențialelor din România

Independentul Călin Georgescu dă peste cap sondajele și campaniile tradiționale, surclasând toate partidele După numărarea a 95% din secțiile de votare, rezultatul este unul pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă