Serviciile de securitate de la aeroportul Logan Internațional din Boston au depistat recent printre bagajele unui pasager un homar viu de 9 kg. Bagajele aparțineau unui rezident american din Europa de Est, cel mai probabil din România, și care avea bilet la compania Air France, pe ruta Boston-București, cu escală la Paris.
Michael McCarthy, purtătorul de cuvânt al Administrației pentru Securitatea Transporturilor, a precizat că homarul găsit duminică în bagajele acestui pasager este cel mai mare pe care l-a văzut vreodată. Imaginile cu homarul viu au fost transmise de agențiile de presă din toată lumea.
Destul de ciudat este faptul că acest tip de crustacee sunt permise a fi luate în cala avioanelor, dar numai în anumite condiții de transport. Organizația științifică TSA a menţionat că este permis ca o langustă vie să fie transportată în siguranță numai într-un "recipient transparent din plastic, rezistent la lovituri și care să păstreze lichidul intact pe perioada transportului".
Problema homarului uriaș era că acesta fusese închis confortabil, dar într-o pungă de plastic rece, în loc să fie într-un recipient transparent cu lichid și rezistent.
McCarthy a afirmat că "a colaborat destul de bine cu proprietarul homarului în timpul procesului de screening" şi a postat fotografia uriașului homar pe Twitter, iar oamenii au pus o mulțime de întrebări despre viitorul crustaceului.
Serviciul de Securitate al aeroportului din Boston nu a dorit să spună nici un cuvânt despre destinația finală a homarului.