31.2 C
București
vineri, 7 august 2026
AcasăSpecialEgipt: Solidaritate musulmană

Egipt: Solidaritate musulmană

Câteva mii de egipteni participă, vineri, la o manifestaţie „pentru unitate naţională” între musulmani şi creştini, organizată în piaţa Tahrir din Cairo, după violenţele confesionale de săptămâna trecută, soldate cu 15 victime. Unii dintre manifestanţii adunaţi vineri în piaţa Tahrir poartă steaguri siriene sau libiene, în semn de solidaritate cu locuitorii celor două ţări, dar şi drapele palestiniene, pentru a susţine „reconcilierea palestiniană”. Nemulţumiţi de faptul că Israelul a închis din nou Fâşia Gaza, o parte din protestatari a dat foc unui drapel israelian.

Cele mai citite

Ploile din Austria ar putea ridica nivelul Dunării. Creșteri ale debitului sunt așteptate și în România

Precipitațiile care au început în Austria ar putea determina o creștere a nivelului Dunării în zilele următoare, potrivit autorităților din Ungaria.Evoluția fluviului pe sectorul...

ANCOM: Aproape 1.000 de incidente au afectat serviciile de internet și telefonie în 2025. Moldova, regiunea cu cele mai multe probleme

Serviciile de internet și telefonie au fost afectate de 938 de incidente semnificative în 2025, potrivit celui mai recent raport al Autorității Naționale pentru...

Ilie Bolojan, înaintea evaluării Moody’s: „Am fost cinstiți cu românii, am muncit din greu”. Critici la adresa alianței PSD-AUR

Premierul interimar Ilie Bolojan afirmă că măsurile adoptate de Guvern au contribuit la îmbunătățirea situației bugetare și avertizează că instabilitatea politică poate afecta încrederea...
Ultima oră
Pe aceeași temă