17.6 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăCulturăTronul regilor României - expus la Muzeul Naţional de Artă al României,...

Tronul regilor României – expus la Muzeul Naţional de Artă al României, după mai bine de 70 de ani

Graţie unui parteneriat dintre MNAR şi Muzeul Goleşti, piesa de mobilier poate fi admirată în Sala Tronului a fostului Palat Regal, amplasat pe estrada de trei trepte, aşa cum a fost întotdeauna poziţionat.

Cele două instituții de cultură amintite celebrează astfel Ziua Regalităţii printr-un dublu act simbolic: deschiderea Spaţiilor Istorice cu acces gratuit către public şi expunerea tronului Regelui Carol I.

Tronul şi Spaţiile Istorice, respectiv Sala Tronului, Sufrageria Regală şi Scara Voievozilor pot fi vizitate luni, 10 mai 2021, gratuit, în intervalul orar 10 – 18.

Odată ce România a fost proclamată Regat, au fost confecţionate două tronuri, pentru cei doi suverani ai ţării, Regele Carol I şi Regina Elisabeta. Tronurile au fost confecţionate din lemn aurit şi ornate cu pietre preţioase, pe spatar fiind reprezentate cifrele cuplului regal – Carol I şi Elisabeta, realizate în bronz poleit şi aplicate pe plăci de onix algerian.

Cele două tronuri au fost folosite între anii 1885 şi 1947, de către toţi monarhii României.

După abdicarea Regelui Mihai I toate bunurile Casei Regale au fost transferate către diverse instituţii din ţară, tronul de faţă ajungând să fie expus în Salonul de Iarnă al conacului familiei Goleştilor – Muzeul Goleşti din judeşul Argeş.

Cele mai citite

Boloş: Guvernul a adoptat o OUG cu măsuri de digitalizare. Una se referă la e-Case de marcat

Ministrul Finanţelor Marcel Boloş a anunţat că Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă cu măsuri de digitalizare, iar prima se referă la e-Case...

Marcel Ciolacu: Am început aplicarea legii privind interzicerea păcănelelor

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, marţi, în şedinţa Executivului, că Guvernul a început aplicarea noii legi privind interzicerea păcănelelor în localităţile cu mai puţin...
Ultima oră
Pe aceeași temă