21.6 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialIncident de securitate la Londra, Un automobil a intrat într-un grup de...

Incident de securitate la Londra, Un automobil a intrat într-un grup de oameni. Un rănit a fost transportat la spital

Un nou incident care ar putea avea caracter terorist s-a produs, miercuri seară, la Londra.

Un automobil a intrat în pietonii aflaţi în apropierea staţiei King's Cross. O persoană a fost rănită şi transportată la spital.

Martorii povestesc că, înainte de a lovi pietonii, maşina circula cu viteză. Nu este clar încă, dacă este vorba despre un accident sau despre un atac.

Poliţia a confirmat incidentul, dar nu a făcut şi alte precizări.

Populația britanică este încă sub efectul celui mai recent atentat, de pe Podul Londrei, când trei terorişti au intrat cu o dubă în oameni, după care au coborât şi au început să îi înjunghie pe trecători. La acel incident, opt oameni au murit şi alţi 48 au fost răniţi.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ce poți face în cea mai lungă vacanță școlară?

În perioada de dinaintea celei mai lungi vacanțe școlare din ultimele Sărbători de Paști, părinții au luat cu asalt agențiile de turism pentru a-i...

Fascinația Jackpot-urilor: povești reale din Las Vegas și legende din lumea filmului

În fiecare domeniu există cuvinte specializate care își fac loc în limbajul uzual și devin cunoscute pentru toată lumea. Un astfel de cuvânt este...

A crescut interesul românilor pentru a deveni proprietari de case în Dubai

Dubaiul reprezintă un teritoriu extrem de ofertant pentru românii care sunt în căutare de investiții imobiliare pe termen mediu și lung. Astfel, aceștia achiziționează...
Ultima oră
Pe aceeași temă