20.4 C
București
vineri, 24 iulie 2026
AcasăSpecialPălăria lui Chiru

Pălăria lui Chiru

De când a fost ales lider al pedeliştilor constănţeni, domnul Chiru se manifestă ca şi cum ar merge zilnic la croitor. Cum s-ar spune, se află în probe…In ciuda eforturilor pe care le face ca să pară degajat şi stăpân pe el, sunt vizibile unele stângăcii. Sunt zile când costumul de şef de partid îl strânge prin părţile esenţiale.

După un ritual de lac, poate şi pantofii. Nu ştiu pălăria, pentru că unii spun că ar fi prea mare faţă de situaţia existentă în partid. In postura de candidat la şefia partidului, domnul Chiru i-a criticat vehement pe cei care, chipurile, au coborât organizaţia judeţeană în subsolul clasamentelor electorale. Ca unul care am analizat cu atenţie perioada de interimat a domnului Banias, nu-mi amintesc ca domnul Chiru, mânat din urmă de bunele sale intenţii, să fi mutat munţii din loc. Spun asta pentru că susţinătorii săi din umbră s-au grăbit să-l acuze pe Mircea Banias că ar fi blocat ascensiunea nucleului pedelist de la Constanţa, ceea ce sună a inepţie.

Iată că a sosit momentul ca domnul Chiru să îndrepte cele strâmbe din partid! Sunt sigur că şi domnia sa doreşte acelaşi lucru, numai că, în politică, rezultatele operaţiilor de chirurgie estetică se văd mult mai târziu. Domnul Chiru nu are prea mult timp la dispoziţie, cunoscut fiind faptul că dumnealui vrea să candideze şi pentru şefia Primăriei Constanţa, chestiune pe care ar trebui să o analizeze la rece şi cu multă cumpătare. In materie de imagine, rezultatele nu sunt spectaculoase. Ca inspector şef în construcţii, a atras atenţia opiniei publice, după ce a ordonat demolarea unor construcţii de pe litoral. Ca lider de partid, a încercat să ” demoleze” deconcentratele, dar totul pare a fi, până la această oră, un fâs. Dacă nu a ţinut cu deconcentratele, pentru că fiecare are pe cineva la centru, a încercat să-l ” demoleze” pe Radu Mazăre! Niet. In disputa electorală pentru Primăria Constanţa, domnul Chiru este presat de timp. Reformarea partidului poate să mai aştepte. Reforma din sala de aşteptare.

Cele mai citite

A murit actrița Adela Mărculescu: avea 88 de ani

Actrița Adela Mărculescu, una dintre figurile emblematice ale teatrului românesc, s-a stins din viață joi, la vârsta de 88 de ani. Vestea a fost...

FCSB începe drumul european în Ghencea! Primul obstacol vine din Letonia

FCSB primește vizita formației FK Auda în prima manșă a turului al doilea preliminar din UEFA Conference League.FCSB debutează în această seară în noul...

Europa de Vest, lovită de fenomene meteo extreme. Incendiile fac ravagii în mai multe țări, iar grindina provoacă pagube în Italia

Valul de căldură și vântul puternic au favorizat extinderea rapidă a incendiilor de vegetație în mai multe regiuni din Italia, Franța și Spania.Mii de...
Ultima oră
Pe aceeași temă