30.3 C
București
luni, 3 august 2026
AcasăSpecialVIDEO Reţea de droguri, anihilată de DIICOT

VIDEO Reţea de droguri, anihilată de DIICOT

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism  au  reţinut astăzi un grup infracţional, format din 9 persoane. Membrii grupării destructurate aveau vârste  cuprinse între 22 şi 39 de ani şi desfăşurau activităţi infracţionale de comercializare de droguri de mare risc pe raza sectorului 3 al municipiului Bucureşti.

În fapt, se reţine că, în perioada martie – mai 2011, inculpaţii Mecic Marian, Păun Mircea şi Păun Luminiţa au pus în vânzare, pe raza municipiului Bucureşti, diverse cantităţi de heroină, care erau depozitate la locuinţa inculpatei Stoian Gabriela – Alice.

Cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 07.05.2011, de la locuinţa inculpatei a fost ridicată cantitatea de 132 gr. heroină. De asemenea, la data de 29.04.2011, inculpaţii Moraru Codruţ – Dumitru, Flaugiu Vasile şi Mârzea Gabriel au expediat, din Italia în România, prin intermediul unei societăţii de curierat, cantităţile de 300 gr. heroină şi 50 gr. cocaină.

Inculpatul Tipuriţă Alexandru -Florin a fost depistat în flagrant delict, la momentul ridicării coletului conţinând drogurile de mare risc, de la Autogara Rahova – Bucureşti.
Procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus reţinerea pentru 24 de ore a inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc şi au solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a acestora pentru o perioadă de 29 de zile.

Cele mai citite

Debitul Dunării se apropie de minimul istoric. Măsuri pentru menținerea în funcțiune a centralei de la Cernavodă

Debitul Dunării la intrarea în România va continua să scadă în următoarele zile și ar putea ajunge la aproximativ 1.400 de metri cubi pe...

Stânca Pârjoaia a fost dislocată, autoritățile încearcă să salveze debitul către Cernavodă

Dunărea a scăzut la debite istorice, punând presiune pe sistemul energetic naționalAdministrația Națională „Apele Române” anunță că intervenția pentru îndepărtarea stâncii Pârjoaia, aflată în...

Seceta oprește reactoare nucleare în Franța. EDF reduce producția, din cauza nivelului scăzut al râurilor

Trei reactoare nucleare franceze sunt oprite, iar alte patru funcționează cu putere redusă, după ce scăderea debitelor râurilor a impus restricții pentru protejarea mediuluiCompania...
Ultima oră
Pe aceeași temă