-1.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSpecialGuvernul repetenților | OPINIE

Guvernul repetenților | OPINIE

În scurt timp vom avea toți soarta votanților lui Dragnea din Teleorman. Morți, dar prezenți pe listele electorale doar ca să pună alții ștampila în locul nostru. Acești escroci mărunți cu diplome trase la xerox ne vor împinge într-o groapă comună. Tot ce se întâmplă acum duce la o prăbușire generală abruptă.

Cred că încep să realizeze asta chiar și cei care i-au votat. Dacă luai la întâmplare primii treizeci de oameni care treceau azi prin centrul orașului, sigur, sigur ieșea un Guvern mai bun.

Deja amărâta asta de țară trăiește pe datorie. Stau drept dovadă împrumuturile enorme care s-au dus mai mult în șmecherii decât în salarii. E plină țara de concerte de milioane de euro organizate de primării și consilii locale. Peste tot dai doar de centre culturale care scurg banii statului fără nicio limită și fără nicio jenă. Afacerile de partid prosperă, iar contractele cu statul și-au mai schimbat stăpânii, asta în timp ce totul se scufundă sub privirile îngăduitoare ale opoziției. Fiecare zi în care țara asta funcționeză este de-a dreptul o minune.

Din păcate, destinele a milioane de români sunt decise de un repetent ajuns pe Kiseleff în ciorapi flaușați și sandale. A adus după el nu oameni de bun-simț, așa cum mai găsești în orice colțișor din țara asta, ci doar ghiolbani hrăpăreți cu minți odihnite de traiul dulce pe banii noștri. Dacă-i iei pe fiecare în parte, n-ai avea încredere să-i trimiți nici până la colț să-ți ia o pâine. Unii ar fugi cu banii, alții i-ar bea sau pur și simplu ar uita de ce s-au dus. Cum să-i pui să conducă o țară? Cum să-i lași cu bună știință să-și bată joc de milioane de oameni? Cum să pui un agramat la Educație, un manager de tabloid la Cultură și alți reșapați de la second-hand în posturi-cheie? De pițiponcul de la IMM-uri nu mai vorbim, pentru că se încadrează perfect în acest kitsch. La numirea fiecărui cabinet constatăm că pare imposibil să găsești oameni mai slabi.

Dar uite că se poate! Și ei stau sus, în apartamentele de lux de pe puntea vaporului care se scufundă, iar noi suntem jos, în cală, cu apa deja până la brâu. Când ne va trece peste cap, ei își vor chema șalupele de prin Brazilia și vor fugi ca șobolanii. Apoi vor trăi liniștiți, fără niciun regret. Au mai dispărut niște proști, și-atât. La locul tragediei vor pluti pe apă bucăți de hârtie pe care se vor descifra cu greu câteva cuvinte: salarii, pensii, locuri de muncă, autostră…

Cele mai citite

Marcel Ciolacu, despre Radu Marinescu, propus ministru al Justiției: Un avocat cu multă experiență

Întrebat dacă știe că Marinescu a reprezentat un om de afaceri controversat, Ciolacu a recunoscut că nu a urmărit activitatea sa profesională Președintele PSD, Marcel...

Tanczos Barna, viitor ministru de Finanțe și vicepremier: Vom întări economia și reconsolida finanțele țării

Barna a promis predictibilitate, credibilitate și o abordare rațională a politicilor fiscal-bugetare Tanczos Barna, propus de UDMR pentru funcția de ministru al Finanțelor și vicepremier,...

Senatorii și deputații, convocați luni pentru alegerea președinților Camerelor: Pas decisiv înaintea formării noului Guvern

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că, imediat după finalizarea alegerilor în Parlament, va face o nominalizare pentru funcția de prim-ministru Parlamentarii României au fost convocați...
Ultima oră
Pe aceeași temă