31.7 C
București
marți, 4 august 2026
AcasăSpecialTârg de animale şi echitaţie la Lumina

Târg de animale şi echitaţie la Lumina

La sfârşitul săptămânii trecute s-a deschis Târgul săptămânal de animale şi produse agricole şi a fost inaugurat Centrul de echitaţie din comună.

 

Aproximativ 100 de producători şi crescători de animale din zonă au venit sâmbătă dimineaţă la ieşirea din Lumina, pe şoseaua Tulcei, pentru a-şi prezenta produsele. „Au fost mulţumiţi mai ales pentru că în această parte nu avem aşa ceva. Oricum, târgul se va deschide în fiecare săptămână şi ne aşteptăm ca numărul participanţilor să crească”, a declarat primarul comunei, Dumitru Chiru. La finalul târgului, atât cei mari, dar mai ales cei mici au participat la inaugurarea Centrului de echitaţie. Cai pursânge arab, ponei, dar şi rase româneşti i-au încântat pe cei prezenţi.

Cei mai încântaţi au fost, bineînţeles, copiii, care, pe lângă ponei, au vrut „să meargă şi pe caii mari”. Chiru nu a vrut să spună cât de amplă a fost investiţia în acest centru şi nici cât de costisitoare este, mulţumindu-se să exclame „suficient”. Cabalinele de la Lumina au fost aduse de la Herghelia Mangalia şi vor fi folosite şi pentru activitatea poliţiei locale, primarul dorind să aibă, pentru început, cel puţin doi poliţişti călare care să patruleze prin comună.

 

Cele mai citite

Patru angajați ai Penitenciarului Giurgiu, reținuți după agresarea unui deținut ajuns în stop cardio-respirator

Investigația a fost declanșată după apariția unor imagini în care mai mulți angajați ai Penitenciarului Giurgiu ar fi fost surprinși în timp ce agresează...

Patru angajați ai Penitenciarului Giurgiu, reținuți după agresarea unui deținut ajuns în stop cardio-respirator

Investigația a fost declanșată după apariția unor imagini în care mai mulți angajați ai Penitenciarului Giurgiu ar fi fost surprinși în timp ce agresează...

Prețurile din industrie au urcat cu aproape 13% într-un an. Energia și produsele petroliere conduc scumpirile

Cele mai mari majorări fiind înregistrate în sectorul energetic și în industria de prelucrare a țițeiuluiPrețurile producției industriale au înregistrat o nouă creștere în...
Ultima oră
Pe aceeași temă