12.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialŞeful diplomaţiei germane, Sigmar Gabriel, îndeamnă Arabia Saudită şi alte state arabe...

Şeful diplomaţiei germane, Sigmar Gabriel, îndeamnă Arabia Saudită şi alte state arabe să oprească finanţarea grupurilor teroriste din Orientul Mijlociu

Ministrul german de Externe, Sigmar Gabriel, a făcut un apel către autorităţile din Arabia Saudită şi din celelalte state arabe care au impus sancţiuni Qatarului, să ajungă la un acord care să permită oprirea finanţării grupurilor teroriste din Orientul Mijlociu, informează site-ul agenţiei Associated Press, potrivit Mediafax.

Şeful diplomaţiei germane s-a întâlnit, luni, la Riyad, cu ministrul saudit de Externe, Adel al-Jubeir. El a cerut măsuri pentru stoparea finanţării terorismului. De asemenea, şeful diplomaţiei germane a cerut depăşirea crizei între Arabia Saudită şi Qatar şi un acord regional pentru combaterea terorismului şi extremismului.

Arabia Saudită, Bahrainul, Egiptul şi Emiratele Arabe Unite au impus sancţiuni Qatarului, acuzând acest stat că ar susţine terorismul şi reproşându-i relaţiile bune cu Iranul. Arabia Saudită, un stat majoritar sunnit, şi Iranul, preponderent şiit, sunt adversari regionali. Regimul de la Riyad a fost acuzat de mai multe ori de Iran că ar oferi susţinere organizaţiei teroriste Stat Islamic.

Cele mai citite

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...
Ultima oră
Pe aceeași temă