De obicei, recoltele se culeg mai spre toamnă. Justiţia română are însă alt ritm, pentru ea anotimpurile au altă semnificaţie. Când e vorba şi de extrădări, mai ales din ţări ca Indonezia, atunci lucrurile se complică şi mai mult.
Dacă ar fi să cred cele ce se spun, că arestări de răsunet se fac mai ales în preajma principalelor sărbători religioase, aş putea pune acest fapt în continuarea crimei rituale săvârşite de Crăciunul din 1989. Cum însă nu cred în asemenea supoziţii, rămân la convingerea că aşa se întâmplă, cercetează ce cercetează organismele în drept şi, când să vină Paştele, că e mai cald decât la Crăciun, se coc fructele şi cad în plasele întinse din vreme.
Anul acesta, de Paşte a fost o recoltă bunicică. Doi infractori gata condamnaţi în lipsă şi urmăriţi de ani de zile au făcut călătoria spre Bucureşti din cele două capete ale lumii unde se pripăşiseră şi sperau să scape de urmările faptelor lor. Al treilea, abia condamnat şi cu numele schimbat, dar nu destul de convingător, n-a rezistat decât câteva zile ca turist şi nici n-a ajuns prea departe. Ungaria e la o zvârlitură de băţ, aşa că întoarcerea fostului miliţian Dinel Staicu n-a necesitat nici măcar avion particular. Şi dacă altădată, în preajma Paştelui, căzuse mesa Gigi Becali, anul acesta a fost rândul lui Sorin Ovidiu Vîntu. O pradă ceva mai sigură şi, în orice caz, de calibru mai mare. Chiar dacă, în fond, personajele au ceva în comun, şi anume afacerile necurate. Numai că Vîntu n-a căzut pentru asta, ci pentru „tehnica” mobilizată în jurul acestor aşa zise afaceri.
O victorie este, desigur, revenirea la justiţia-mamă a lui Necolaiciuc, autorul celor mai fabuloase achiziţii publice din istoria recentă a scumpei noastre patrii, dar nu lipsită de interes este şi revenirea lui Nicolae Popa, care ar putea provoca relansarea procesului FNI şi reincriminarea dezincriminatului, data trecută, S.O.V. Ceva mă face să cred însă că anunţurile fugarului prins că o să facă şi o să dreagă sunt simple focuri de artificii şi încă mărunte, poate în scopul de a-l mai mobiliza o dată pe vinovatul principal de dezastrul investitorilor FNI întru salvarea sa, a lui Nicolae Popa vreau să spun.
Toată povestea cu sutele, nu zecile, de rackeţi ucişi de Vântu şi îngropaţi prin dealurile Moldovei, câte sunt, este, probabil, doar o sinistră fanfaronadă a celui care a dat cândva un mare premiu pentru excelenţa în cultura românească, mai anunţând, suplimentar, că îi place poezia şi chiar citeşte şi scrie aşa ceva. Un fel de poezie sinistră ar fi şi asta cu rackeţii, adică tot ficţiune, dar ce diferenţă de buchet!
Avem, aşadar, un brelan de turişti ai infracţiunii, că S.O.V. a fost lăsat, finalmente, la vatră şi blocat în patrie. Mai tare decât brelanul, la pocher, e careul, de preferat de aşi. Din serie lipseşte Severin Tcaciuc. Situaţia lui pare stabilizată, în Austria sau unde o mai fi, aşa că nu ne putem aştepta ca justiţia română să aibă în mână careul prea curând. Ar putea cu Hayssam să-l facă, dar şi în acest caz speranţele de a-l vedea instalat într-o binemeritată puşcărie românească sunt aproape nule.
Specializaţi în turism, infractorii noştri cei mai de seamă se întorc şi ei, mai de voie, mai degrabă de nevoie, de sărbători, ca tot omul. Numai că domiciliul lor stabil din ţară nu e acasă, ci dimpotrivă. Dar, oricum, au făcut totul, vorba împuşcatului de Crăciun, ca să-l dobândească. Turismul penal e o nouă specialitate românească, pe care i-o propunem spre atenţie ministrului de resort.
Nicolae Prelipceanu este publicist
