4.9 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSportStart în campania electorală

Start în campania electorală

Cei şapte candidaţi aflaţi în cursa electorală pentru funcţia de primar al municipiului Baia Mare au început de sâmbătă campania electorală, potrivit prevederilor legale, anunţă Agerpres.

În cursa electorală pentru funcţia de primar al municipiului Baia Mare candidează următorii: Cătălin Cherecheş- USL, Mihai Pătraşcu- PDL, Petru Tomoioagă- Partidul Verde, Ciprian Cherecheş- PRM, Doru Dăncuş – PNŢCD şi independenţii Mircea Dolha şi Vasile Vlaşin.

Alegerile vor avea loc pe 8 mai, însă primăria municipiului Baia Mare n-a reuşit să aloce din bugetul local fonduri pentru organizarea scrutinului, deşi Consiliul local a decis marţi (19 apr.) să aloce din bugetul destinat salariilor din instituţie fondul necesar alegerilor, aproximativ 300.000 de lei. Prefectul judeţului Maramureş, Sandu Pocol, a atacat în contencios administrativ decizia consiliului local ca fiind nelegală, astfel încât primarul interimar Istvan Ludescher (UDMR ) a reunit consiliul şi a cerut anularea deciziei de finanţare a alegerilor.

Pe de altă parte, directorul Direcţiei Finanţelor Publice Maramureş, Teodor Lupuţi, a declarat că primăria Baia Mare şi Consiliul local nu au dreptul, conform legilor, să modifice capitolul bugetar anual şi mai ales nu pot să diminueze salariilor angajaţilor doar pentru a organiza scrutinul parţial pe 8 mai.

Cele mai citite

Prezenţa la vot la ora 15.30, la nivel naţional este 34,33%. În 2019, era 29,21%

Aproape 500.000 de români au votat până la ora 15.00 la secţiile de vot din străinătate, mai mulţi decât în 2019, când au fost...

Referendum în București: Care sunt cele trei întrebări esențiale la care ar trebui să răspundă locuitorii Capitalei

Pe 24 noiembrie, bucureștenii votează nu doar pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, ci și la referendumul inițiat de primarul general Nicușor Dan. Cele trei...

A treia zi de vot în diaspora: prezență mai redusă comparativ cu 2019, dar superioară anului 2014

Procesul electoral pentru românii din diaspora, desfășurat pe parcursul a trei zile, a intrat în ultima zi. Votul pentru alegerile prezidențiale a început vineri dimineață,...
Ultima oră
Pe aceeași temă