23.9 C
București
sâmbătă, 25 iulie 2026
AcasăSpecialIorguş şi merinosul de Mangalia

Iorguş şi merinosul de Mangalia

„În raniţa fiecărui politician trebuie să se găsească bastonul de deputat sau de primar”- spune Zanfir Iorguş, gândindu-se cu îngrijorare la viitorul său politic. La alegerile trecute, după cum se ştie, şi-a pierdut bastonul de primar.

Practic, a pierdut bătălia electorală în faţa unui necunoscut în politică, episod care contrazice, într-un fel, teoria sa. În ciuda acestei înfrângeri, partidul său nu l-a lăsat din braţe şi, atunci când toată lumea credea că Iorguş va avea soarta PNŢCD, i-a vârât în raniţă un baston de parlamentar tip umbrelă. Pentru cine nu ştie, precizez că, dacă ai în dotare un baston-umbrelă, nu te ninge, nu te plouă!

Când ajungi pe o asemenea treaptă, te poţi considera împlinit şi realizat din punct de vedere politic. Domnul Iorguş nu a dat semne că ar fi fericit în această postură. Ba, dimpotrivă, a scâncit tot timpul după scaunul Primăriei! Supărat că i-a fost luată „jucăria”, s-a străduit din răsputeri să-i pună permanent beţe în roate actualui primar! Cu eficienţă maximă, având de partea lui majoritatea consilierilor locali.

Ca să-l pună pe Tusac la pământ, s-a făcut din nou frate cu „dracul” din fruntea conservatorilor. Fac trimitere la Ion Mincă, omul care, prin dezvăluirile din campania electorală, i-a luat piuitul fostului primar! La un moment dat, cei doi au fost la un pas de a pune în scenă un referendum pentru debarcarea lui Tusac. Din lipsă de logistică şi coeziune politică între pedelişti şi conservatori, operaţiunea s-a oprit în faza fluturaşilor dirijaţi către cutiile poştale ale mangalioţilor. Mă aşteptam ca domnul deputat  să-şi continue cariera de parlamentar, dar vrea la Primărie! Ca să rupă gura târgului, a decretat deja că dânsul este „ soluţia pentru a reconstrui împreună”. Oare ce-l mână din urmă?

Din câte ştiu, în urma sa au rămas multe întrebări fără răspuns. An ce mă priveşte, cred că trecerea de la bastonul de deputat la cel de primar reprezintă un pas înapoi. Este evident că domnul Iorguş se conduce după criteriile merinosului de Mangalia.

Cele mai citite

Val de insolvențe în economia românească: aproape 3.900 de firme și PFA-uri au intrat în incapacitate de plată, în prima jumătate a anului

În București au fost înregistrate 725 de insolvențe, în creștere cu aproape 7%, comparativ cu primele șase luni din 2025Numărul companiilor și persoanelor fizice...

Bursa de la București a închis pe roșu. Toți indicii au scăzut, în pofida unui rulaj de peste 210 milioane de lei

Toți indicii au închis în teritoriu negativ, în timp ce investitorii au realizat tranzacții de peste 210 milioane de leiBursa de Valori București (BVB)...

Wizz Air retrage mai multe curse din România

Compania aeriană low-cost Wizz Air îşi ajustează programul de zboruri din România şi va renunţa la mai multe rute operate de pe aeroporturile locale,...
Ultima oră
Pe aceeași temă