20.4 C
București
vineri, 24 iulie 2026
AcasăSpecialBuletin de Eforie

Buletin de Eforie

La Constanţa, mult trâmbiţata reformă din PDL se află, în continuare, în faza de simplă sarcină de partid şi de subiect de bârfă politică.

Tot felul de „părerişti” îşi ” dau cu presupusul” pe diverse teme vioaie, cum ar fi, de pildă, punerea la zid a lui Mircea Banias. În lipsa unor soluţii concrete menite să contribuie la redresarea PDL Constanţa, respectivii „părerişti” preferă să rămână ancoraţi în noroiul trecutului. Alegerile pentru şefia organizaţiilor de tineret constituie un bun prilej de desfătare generală pentru îmbârligători. După cum era de aşteptat, chiar şi la nivelul „juniorilor”, se joacă tare, miza fiind pe măsura aspiraţiilor celor care vor să fie băgaţi în seamă. În acest context, contează până şi cel mai mic amănunt. Mai nou, domnii cu buletin de Eforie, mă refer la cartea de identitate, fac parte din categoria membrilor de partid cu stea în frunte. De ce?

Gigi Chiru, noul lider al PDL Constanţa, este din… Eforie. Cei cu simţul umorului dezvoltat au fabulat din abundenţă pe acest subiect, declanşând o alarmă falsă în partid. Cum se întâmplă în situaţii de parodie, unii au fost tentaţi să-şi facă iute buletin de Eforie, pentru a sări pârleazul alegerilor! Ca să pun punct acestei anecdote, nu m-aş mira ca, din prea multă dragoste faţă de conducătorul iubit, activiştii zeloşi şi furioşi să se mute la Eforie, pentru a fi mai aproape de exemplul lor de viaţă şi de activitatea revoluţionară! Glumesc, desigur. Cu sau fără buletin de Eforie, situaţia din PDL rămâne tensionată.

Posibila schimbare a unor directori de la deconcentrate a aprins şi mai mult spiritele. Alegerile de la tineret – un nou butoi cu pulbere. Deasupra tuturor pluteşte norul negru al alegerilor pentru conducerea de la nivel naţional a partidului. La Constanţa, taberele sunt împărţite între Blaga şi Boc, domnul Paleologu fiind considerat un candidat de umplutură… De rezultatul final al acestor alegeri depinde soarta unora dintre cei care, profitând de prelungirea stării de interimat, au tras sforile după cum au vrut muşchii lor.

Cele mai citite

Alexandru Rogobete: Nu voi vota nicio lege care reduce veniturile personalului medical

Fostul ministru al Sănătății Alexandru Rogobete a declarat că nu va susține nicio inițiativă legislativă care ar diminua veniturile sau ar înrăutăți condițiile de...

Alexandru Nazare a avizat memorandumul pentru deblocarea a 22 de posturi din sănătate. Documentul, prezentat în ședința de Guvern

Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat că a avizat joi dimineață memorandumul Ministerului Sănătății privind deblocarea a 22 de posturi necesare într-o...

Europa de Vest, lovită de fenomene meteo extreme. Incendiile fac ravagii în mai multe țări, iar grindina provoacă pagube în Italia

Valul de căldură și vântul puternic au favorizat extinderea rapidă a incendiilor de vegetație în mai multe regiuni din Italia, Franța și Spania.Mii de...
Ultima oră
Pe aceeași temă