Cu 57 de jurnalişti închişi, Turcia se clasează înaintea Chinei sau Iranului, potrivit unui raport al International Press Institute (IPI), citat de cotidianul turc Hurriyet.
Steven M. Ellis, consilier pe probleme de libertatea presei al IPI, a comentat că „în timp ce Iran sau China au raportat, în decembrie, că au, în închisori, câte 34 de jurnalişti fiecare, Turcia, ţară candidată la UE, aproape că şi-a dublat numărul în ultima perioadă, punând sub semnul întrebării angajamentul de a respecta libertatea presei şi a legitimităţii imaginii sale democratice”.
Jurnaliştii de la Hurriyet mai aminstesc că, în ediţia de vineri, cotidianul Daily Radikal, a publicat faptul că Aziz Özer, directorul executiv al revistei de literatură şi cultură Güney (Sudul), a fost condamnat la 1,5 ani de închisoare pentru că a publicat un articol şi o caricatură care au fost considerate că „fac propagandă” pentru Partidul Muncitoresc Kurd (PKK). Implementarea sentinţei nu a fost până în prezent suspendată.
În acest raport, IPI mai aminteşte şi de cazul jurnalistului Nedim Şener, considerat un erou al libertăţii presei mondiale, care a fost arestat recent sub acuzaţia de a fi membru al grupării din jurul Energekon. Reprezentantul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), Dunja Mijatovic, care a solicitat acest raport, le-a solicitat autorităţilor turce să respecte libertatea presei la standardele cerute de OSCE.
„Numărul mare de cazuri ridică întrebări fundamentale despre prevederile legale care reglementează jurnalismul în Turcia şi ridică temeri în legătură cu faptul că numărul de jurnalişti în închisoare ar putea creşte în continuare”, a declarat Mijatovic.
Jurnalişti condamnaţi la 3.000 de ani de închisoare
O altă problemă cu care se confruntă autorităţile de la Ankara în acest domeniu, precizează Hurriyet, este numărul mare de ani pe care l-ar avea de ispăşit jurnaliştii turci.
Ibrahim Çiçek şi Bayram Namaz, de la cotidianul Atılım, riscă o pedeapsă de 3.000 de ani de închisoare fiecare.
Ferai Tınç, un alt membru al IPI, susţine că „aceşti jurnalişti se află în închisoare din cauza legii împotriva terorismului în vigoare în Turcia. Această lege ameninţă libertatea presei, iar jurnaliştii de investifgaţii trăiesc sub ameninţarea sa.” Tınç a mai precizat că au fost făcute cereri pentru ca autorităţile turce să schimbe această lege, dar „din păcate, Guvernul nu ia în considerare părerile asociaţiilor profesioniste de jurnalişti”.