Nu te mai lăsa copleşită de informaţiile contradictorii de pe forumuri, ci ai încredere în instinctele tale şi permite-le rudelor să te ajute.
Teama că nu este o mamă bună şi că nu vrea să-şi priveze fetiţa de dragostea maternă o făcea pe Maria să se simtă vinovată dacă o lăsa pe micuţa Lia singură vreo clipă. I se părea mică şi neajutorată, dependentă în totalitate de ea. „Nu puteam părăsi camera, pentru că ştia că plec şi plângea. Mi-am dat seama că mă schimbasem ca om. Nu mai eram eu cea dinainte, ci devenisem o persoană pentru care copilul era centrul universului şi nu voiam să devin o fiinţă plafonată sau să fiu doar mamă şi să stau la cratiţă. Voiam să fac o schimbare”, spune Maria. Schimbarea a venit când Lia a împlinit 6 luni. „După ce am înţărcat-o, am văzut că se integrează mai bine în lume, că se dezvoltă şi că stă în funduleţ. Am conştientizat că nu e bine s-o fac foarte dependentă de mine şi mă gândeam că, la un moment dat, şi eu trebuie să-mi încep serviciul”, spune tânăra mămică de 29 de ani. Perioada respectivă a coincis cu decizia Mariei de a merge la un psiholog, care i-a confirmat că nu este o mamă rea şi că nu e nimic rău în a lăsa şi alte persoane să se ocupe de Lia.
Tot teama de a nu-i lipsi pe micuţi de afecţiune le împiedică pe unele mămici să-şi facă timp să meargă la toaletă, să facă duş sau să-i lase să doarmă singuri în pătuţul lor.
Sentimente de vinovăţie mai puternice la mămicile care duc tot greul
Ce le determină pe tinerele mămici să simtă că nu sunt suficient de bune pentru copiii lor? „Societatea pune o presiune enor¬mă asupra educaţiei copiilor, iar valurile de informaţii contradictorii le derutează. În realitate, lucrurile sunt foarte simple, iar mamele trebuie doar să-şi asculte instinctele, să se asculte pe ele însele şi pe micuţi”, spune psihologul Dominique Mazin, citat de publicaţia Psychologies. Forumurile unde mămicile dezbat problemele cu care se confruntă sunt mai degrabă inutile sau chiar pericu¬loase, sunt de părere şi pediatrii români. „În ciuda faptului că sunt foarte ocupate, 90% din mămicile care vin la mine îşi fac timp să citească pe internet fel de fel de informaţii ce nu au legătură cu atitudinea modernă a pediatriei. Deseori, se îngrijorează absolut inutil, făcând rău şi copilului, pentru că emoţiile negative alterează calitatea laptelui”, atrage atenţia Rodica Nanu, pediatru la clinica Medicover.
Sentimentul de vinovăţie apare mai des la mămicile care nu beneficiază suficient de mult de ajutorul taţilor, sunt de părere psihologii. „Rolul taţilor este esenţial în creşterea unui copil, dar femeilor li se cere să-şi asume toate responsabilităţile şi uită să apeleze la soţi. Dacă un copil este prea gras sau prea slab, prea cuminte sau prea obraznic, tindem să dăm vina doar pe mame, când responsabilitatea este şi a taţilor. Niciodată nu vom acuza un tată pentru că un copil a rămas nevaccinat”, observă Dominique Mazin.
La creşterea unui copil este bine să participe inclusiv bunicii, care pot prelua o serie de responsabilităţi de pe umerii tinerelor mămici. „Există atâţia copii crescuţi de mai multe persoane. Temerile acestea inconştiente şi iraţionale din mintea părinţilor ţin mai degrabă de copilăria personală. Nu e nevoie ca un copil să fie ţinut în braţe tot timpul pentru a se dezvolta bine”, adaugă psihiatrul Laura Mateescu.
Copiii protejaţi în exces ignoră nevoile celorlalţi
Hiperprotecţia le face pe unele mămici să doarmă cu micuţul în patul conjugal sau într-o cameră separată de a soţului. Variantele recomandate sunt ca micuţul să doarmă fie în în camera părin¬ţilor, dar în pătuţul lui, fie singur în camera lui. Alternarea perioa¬delor în care copiii petrec timp cu părinţii şi apoi singuri îi ajută pe micuţi să-şi regleze emoţiile, abilitate care se formează în primul an de viaţă. „Când copilul plânge în pătuţ, părinţii pot aştepta până la cinci minute. Poate adoar¬¬me la loc. Dacă se duc în prima secundă la el, copilul nu poate învăţa să-şi autoregleze emo¬ţiile”, spune Laura Mateescu.
Un copil hiperprotejat ajunge să ignore nevoile celor din jur şi să nu fie responsabil.
Lăsaţi-i să mănânce singuri de la 1,5 ani
Copiii ar trebui să poată să mănânce singuri de la vârsta de 1,5 ani.
Încurajaţi-i încă de la şase luni, punându-le o linguriţă în mână şi mâncând împreună. În caz contrar, la maturitate, vor fi adulţii care vor vrea mereu să li se pună totul în faţă.
Tot de la vârsta de 1,5 ani, lăsaţi-l să participe la pregătirea mesei, dacă se oferă. Chiar dacă gesturile lui sunt simbolice, ele sunt importante pentru a se responsabiliza.
Nu alergaţi după copii prin casă rugându-i să mănânce. Dacă nu le e foame, lăsaţi-i să se joace şi vor mânca la masa următoare, o dată cu ceilalţi membri ai familiei, nu înainte. Aşa, vor învăţa să-i respecte pe ceilalţi.
