4.6 C
București
joi, 28 noiembrie 2024
AcasăSpecialCel puţin 21 de morţi în protestele din Yemen

Cel puţin 21 de morţi în protestele din Yemen

Cel puţin 21 de persoane şi-au pierdut viaţa în ciocnirile dintre manifestanţi şi forţele de ordine în oraşele Taiz şi Hodeidah, din sud-vestul Yemenului, anunţă marţi presa arabă.

Luni, poliţiştii au tras cu muniţie reală în protestatarii care încercau să ia cu asalt o clădire guvernamentală din Taiz, relatează RIA Novosti, citat de NewsIn.

Potrivit unor surse medicale, ciocnirile s-au soldat cu 15 morţi şi 30 de răniţi.

La Hodeidah, oraş situat pe malul Mării Roşii, poliţişti şi militari în civil au deschis focul asupra manifestanţilor care se îndreptau spre o reşedinţă a preşedintelui Ali Abdullah Saleh, pentru a-i cere demisia.

Medicii au anunţat moartea a şase persoane.

În 18 martie, Saleh a decretat stare de urgenţă timp de 30 de zile, din cauza protestelor ample din ţară. Măsura a fost luată după ce forţele de ordine au deschis focul la Sanaa, capitala Yemenului. Potrivit presei occidentale, confruntările s-au soldat cu peste 50 de morţi şi aproape 300 de răniţi.

Cele mai citite

Ucraina lovește un depozit de muniție al Rusiei, lângă Vovceansk

În ziua 1008 de război, Ucraina a distrus un depozit de muniție al Rusiei, situat lângă Vovceansk și a atacat cu drone o bază...

Trump o nouă numire în echipa sa de la Casa Albă

Preşedintele ales al SUA, republicanul Donald Trump, l-a desemnat miercuri pe generalul în rezervă Keith Kellogg ca emisar al său pentru Ucraina şi Rusia,...

Toni Greblă(AEP): Este absolut imposibil să renumărăm voturile până vineri

Președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a declarat că AEP va respecta fără ezitare orice decizie a Curții Constituționale, subliniind că instituția va acționa...
Ultima oră
Pe aceeași temă