31.7 C
București
duminică, 2 august 2026
AcasăSpecialRomâncele mor primele din Uniunea Europeană

Româncele mor primele din Uniunea Europeană

România este pe penultimul loc în topul ţărilor Uniunii Europene, în ceea ce priveşte speranţa de viaţă în 2008, arată un raport elaborat de Comisia Europeană, citat de Euractiv.ro.

Cel mai mult trăiesc franţuzoaicele (85 ani), iar româncele, cel mai puţin (77,4 ani). Bărbaţii din România trăiesc, în medie, 69,8 ani, cu zece ani mai puţin decât cei mai longevivi europeni, suedezii, arată studiul, elaborat în 2009.

Rata fertilităţii în România a crescut, din 2003 (1,27), în 2009 (1,38). Totuşi, cele mai ridicate rate ale fertilităţii sunt în Franţa (1,98) şi Irlanda (2,03). Lituanienii şi ungurii au cea mai scăzută rată a fertilităţii: 1,31, respectiv 1,32.

Unul din cinci cetăţeni ai Uniunii Europene a lucrat sau studiat în alt stat membru decât cel de origine, a avut un partener din altă ţară din UE sau deţine o proprietate în străinătate, iar unul din 10 europeni intenţionează să se mute în alt stat membru în următorii 10 ani.

Mortalitatea infantilă a fost, de asemenea, ridicată, în 2009, în România (10,1 la mie) şi Bulgaria (9 la mie).

În medie, în Uniunea Europeană, au loc 4 divorţuri la 10 căsătorii, iar unul din trei copii se naşte în afara căsătoriei, arată raportul Comisiei Europene.

Cele mai citite

ANM prelungește Codul roșu de caniculă. Temperaturi de până la 40 de grade și nopți tropicale în mai multe județe

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prelungit avertizarea Cod roșu de căldură extremă pentru județele Satu Mare, Bihor și Arad, unde valul de caniculă...

Trump afirmă că renunță la noi atacuri asupra Iranului și vorbește despre un posibil acord de pace

Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că nu va autoriza noi atacuri asupra Iranului, după ce, potrivit afirmațiilor sale, aliații din Orientul Mijlociu au...

Iranul respinge afirmațiile lui Trump privind suspendarea atacurilor: „O nouă minciună”

O agenție de presă din Iran a respins duminică declarațiile președintelui american Donald Trump, potrivit cărora Teheranul ar fi cerut Statelor Unite să oprească...
Ultima oră
Pe aceeași temă