31.7 C
București
duminică, 2 august 2026
AcasăSpecialUdrea a lansat pe blog "Bucureştiometrul"

Udrea a lansat pe blog „Bucureştiometrul”

Elena Udrea, preşedintele PDL Bucureşti şi ministru al Turismului şi Dezvoltării, a lansat pe blogul personal un chestionar online legat de problemele bucureştenilor, intitulat „Bucureştiometrul„. Udrea a dat asigurări că iniţiativa sa nu are legătură cu o posibilă candidatură la Primăria Capitalei.

„Astăzi am lansat pe blogul meu Bucureştiometrul – un instrument online prin care încerc să aflu, în cel mai interactiv şi transparent mod posibil, care sunt principalele probleme ale Capitalei, în viziunea concetăţenilor mei. Nu, acesta nu este un anunţ că aş candida pentru Primăria Generală, după cum sigur se vor grăbi mulţi să interpreteze, ci un lucru absolut normal pentru preşedintele organizaţiei Bucureşti a PDL”, scrie Udrea, conform Mediafax.

Şefa PDL Bucureşti susţine că problemele semnalate, care îşi vor putea găsi un răspuns, vor avea soluţii ce vor fi cuprinse în Legea Capitalei şi vor contribui la realizarea unui proiect electoral coerent pentru PDL şi pentru candidatul partidului pentru Bucureşti, oricare va fi acesta.

„Legea Capitalei nu reprezintă doar gândirea noastră politică pentru Bucureştiul de azi, ci e un demers absolut necesar mai ales pentru Bucureştiul anului 2020, când eu, una, sper să trăiesc intr-o capitală europeană adevarată. Dincolo de orice interes politic meschin, e o lege necesară oricărui primar general care vrea sa faca treabă cu adevarat. Indiferent ce partid îl susţine”, scrie Udrea.

Ea îi îndeamnă pe bucureşteni să-şi prezinte problemele. „Şi, dacă tot suntem online, îmi permit şi un mic joc: imaginează-ţi că nu îi vei spune toate problemele tale Elenei Udrea, ci vecinei tale care, întâmplător, poate sa încerce să rezolve câte ceva”, le scrie cititorilor săi Elena Udrea.

Cele mai citite

Ungaria oprește complet centrala nucleară de la Paks din cauza nivelului scăzut al Dunării

Premierul ungar Peter Magyar a anunțat că centrala nucleară de la Paks, singura unitate de acest tip din Ungaria, intră într-o oprire completă din...

Ucraina participă în premieră la misiunile UE de stingere a incendiilor. Zeci de pompieri, trimiși în Franța

Ucraina participă pentru prima dată la intervențiile organizate prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene.Un contingent format din 70 de pompieri a plecat...

Prima lege din lume privind AI intră într-o nouă etapă. Ce reguli devin obligatorii în UE din 2 august

Uniunea Europeană aplică, din 2 august, o nouă etapă a Regulamentului privind Inteligența Artificială (AI Act), considerat prima legislație din lume dedicată reglementării utilizării...
Ultima oră
Pe aceeași temă