Vezi cum vrea Europa să condamne crimele comunismului

Dificultăţile pe care instituţiile şi statele europene le întâmpină în a condamna concret, nu doar declarativ, crimele regimurilor totalitare şi pe autorii lor au fost întoarse pe toate feţele într-o audiere publică de o zi, organizată marţi la Bruxelles, în Parlamentul European.

Pentru prima dată de la Declaraţia de la Praga, din 2008, privind condamnarea europeană a comunismului, un europarlamentar (letona Sandra Kalniete) a prezentat un proiect de rezoluţie cu paşi concreţi pe care Uniunea Europeană ar trebui să-i facă în această direcţie. De ce nu va fi uşor de pus în practică acest plan au arătat mai mulţi experţi, printre care şi românii Marius Oprea (fost director al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului din România), Raluca Grosescu (director de cercetare la IICCR), Doru Mărieş (preşedintele Asociaţiei „21 Decembrie 1989″) sau generalul Dan Voinea (fost procuror militar, autor al dosarelor Revoluţiei).

Europarlamentarul Laszlo Tokes, unul dintre cei patru organizatori ai dezbaterii, a spus că Europa trebuie să renunţe la „standardele duble” pe care le foloseşte atunci când judecă regimurile totalitare: „În timp ce imperialismul, nazismul şi fascismul au fost demult tratate cum se cuvine, încă suntem datori cu o judecată istorică hotărâtă asupra comunismului totalitar. Crimele de război, genocidul şi crima în masă – indiferent de ce tip de dictatură totalitară le-a comis – vor rămâne crime împotriva umanităţii, de aceea trebuie să luăm atitudine împotriva lor”. În mod nu tocmai surprinzător, Laszlo Tokes a fost singurul demnitar care a reprezentat România la această dezbatere.

Planul Kalniete pentru condamnarea crimelor comunismului

Europarlamentara letonă Sandra Kalniete, fost ministru de Externe al Letoniei şi co-organizatoare a audierii publice, a prezentat un proiect de rezoluţie prin care Europa ar trebui să condamne concret crimele regimurilor totalitare. Cele mai puternice două puncte ale rezoluţiei se referă la „condamnarea crimelor regimurilor totalitare atât politic, cât şi legal” şi la „condamnarea autorilor acestor crime şi aducerea lor în faţa justiţiei”. Kalniete, ea însăşi o victimă a comunismului rusesc (s-a născut în Siberia, acolo unde părinţii ei fuseseră deportaţi de Stalin şi unde mai multe rude i-au fost ucise), a mai spus că în timp ce ţările vest-europene au suportat atrocităţile nazismului, ţările central şi est-europene au avut parte şi de nazism, şi de comunism: „În aceste ţări, totalitarismul a durat mult mai mult decât nazismul”.

Aceasta ar putea fi principala cauză a aparentei lipse de preocupare din partea ţărilor vest-europene, în ce priveşte condamnarea crimelor comunismului totalitar din Estul Europei: vesticii şi-au rezolvat, mai mult sau mai puţin, trecutul nazist şi s-au oprit aici, uitând că în Est atrocităţile au continuat, doar că au avut alţi autori. Totuşi, există şi alte piedici, au arătat experţii la Bruxelles: Europa nu poate cădea de acord nici măcar asupra termenilor care trebuie folosiţi în acest demers. Condamnarea „stalinismului” ar fi un termen prea restrâns, limitând crimele comunismului până la moartea lui Stalin, spun unii. Alţii spun că nici termenul comunism nu este corect, pentru că ar fi o pălărie prea largă. Grecul Aristotelis Gavriliadis, ofiţer de politici al Departamentului de Justiţie din cadrul Comisiei Europene, a pus „punctul pe i” în acest sens: „Ar fi imposibil să condamnăm comunismul, pentru că în multe ţări europene există şi sunt alese la putere partide comuniste şi chiar staliniste. În Grecia, partidul comunist a fost votat de 12% din cetăţeni. Asta e democraţia!”. Grupul popularilor europeni, reprezentat printre alţii şi de Laszlo Tokes, pare să fi găsit termenul cel mai apropiat de un compromis onorabil pentru toată lumea: condamnarea comunismului totalitar. Astfel, actualii comunişti francezi sau cei din Cipru pot sta liniştiţi că ideologia nu le este condamnată la nivel european.

Marius Oprea: „În România, comunismul nu a dispărut, doar s-a privatizat”

La nivel naţional, în ţările foste comuniste, piedicile în condamnarea crimelor totalitare nu se opresc însă doar la terminologie. Istoricul Marius Oprea, fost director al IICCR, a explicat la Bruxelles că în România „nici un oficial al Securităţii şi nici un activist de partid nu au fost aduşi în faţa justiţiei pentru aceste crime”.

„Cei care au fost implicaţi în execuţia acestor crime au acum pensii uriaşe. Îi plătim pe aceşti ucigaşi. Nu avem cum să tăiem legătura dintre comunism şi actualul sistem, pentru că e vorba de o continuitate. Urmaşii celor responsabili sunt acum în sistem”, a explicat Oprea de ce sistemul politic şi judiciar din România se opun din răsputeri condamnării celor responsabili de crime în perioada comunistă. „În România, comunismul nu a dispărut, doar s-a privatizat. Tot de către ei. Vrem să avem pentru crimele comunismului acelaşi tratament juridic ca pentru Holocaust”, a mai spus Marius Oprea.

Nici la sud de Dunăre, în Bulgaria, situaţia nu este diferită, a arătat Vasil Kadrinov, directorul Centrului Hannah Arendt din Sofia. „Colaboratorii comunismului sunt bogaţi, au televiziuni, ziare, sunt în Parlament, au funcţii. Unul dintre ei este chiar preşedintele Bulgariei. Victimele sunt sărace şi au 70-80 de ani. Cum va susţine UE ca vocea victimelor să fie auzită?”, i-a întrebat bulgarul pe europarlamentarii prezenţi. Bulgaria are 35 de ambasadori care au fost agenţi ai Securităţii Poporului, a mai spus Kadrinov: „Nici unul dintre state nu a transmis vreun mesaj că nu acceptă astfel de ambasadori. Asta e problema cu ţările europene. Cum să creadă tinerii ce scrie în cărţi, când nu văd nici o reacţie?”.

Doru Mărieş, preşedintele Asociaţiei „21 Decembrie 1989″, le-a explicat celor prezenţi cât a trebuit să se lupte cu sistemul judiciar din România, pentru a face publice documentele privind Revoluţia şi cum a recurs de două ori la greva foamei. „Este vorba de o imunitate pe care le-o acordăm cu toţii celor care acum 20 de ani au ucis în România. Sistemul judiciar a fost complice cu criminalii care au ucis peste o mie de oameni în 1989″, a spus Mărieş, indicându-l pe Ion Iliescu drept principalul responsabil pentru ce s-a întâmplat la Revoluţie. El le-a propus europarlamentarilor prezenţi ca măcar „să salveze toate documentele privind comunismul din Estul Europei”.

Tinerii şi sindromul „păi nu era mai bine pe vremea comuniştilor?”

Experţii europeni în educaţie şi programe de instruire a tinerilor în legătură cu regimurile totalitare şi crimele lor au constatat că, la nivel european, tinerii au ajuns să privească cu nostalgie spre trecutul comunist sau nazist. Este vorba despre ceea ce în Germania se numeşte Ostalgie (nostalgia estului). „Germania nu e un model de succes (privind percepţia trecutului nazist la tineri). Tinerii germani cred că serviciul de poliţie politică era doar un „secret service”, iar dictatura nazistă a fost de fapt un fel de democraţie”, a spus Hubertus Knabe, director ştiinţific al Memorialului Berlin-Hohenschonhausen. De cele mai multe ori, tinerii germani îşi iau informaţiile despre dictatură de la televizor şi de la părinţii care au tendinţa să idealizeze trecutul.

În România, este îngijorător nu atât că foarte mulţi tineri au o părere favorabilă comunismului şi dictaturii lui Ceauşescu, ci faptul că şi mai mulţi tineri pur şi simplu nu ştiu ce să răspundă la întrebări legate de comunism, a spus Raluca Grosescu, director de cercetare la IICCR. „Regimul comunist nu este apreciat în sine, ci în comparaţie cu ce se întâmplă în prezent – criza economică, corupţia”, a explicat experta, prezentând rezultatele unui sondaj despre cum percep tinerii români trecutul comunist.