35 C
București
miercuri, 5 august 2026
AcasăSpecialSingur în faţa tuturor

Singur în faţa tuturor

Primarul Nicolae Matei se zbate de unul singur pentru a opri invazia celor care vor să transforme Năvodariul într-o groapă de gunoi! Mă rog, dacă ar fi vorba de gunoi menajer, că şi aşa suntem obligaţi să înghiţim resturile tuturor, mă refer la unele produse „străineşti” din galantare, ar mai fi cum ar mai fi… În realitate însă, e vorba de deşeuri periculoase, chiar dacă întreprinzătorii lui Gigi Halviţă încearcă să dreagă busuiocul într-o manieră de-a dreptul hilară.

De doi ani de zile, primarul Matei se zbate de unul singur, precum peştele pe uscat, încercând să convingă autorităţile că sunt la un pas de a îngropa definitiv Năvodariul într-o mare de otravă. Degeaba. Mahării guvernamentali sunt orbi şi surzi. Mai mult decât atât, într-o manieră de-a dreptul hilară, ca să nu spun chiar iresponsabilă, laudă iniţiativa aşa-zişilor investitori străini! De altfel, în ton cu toţi cei care s-au opintit din răsputeri să transforme România în groapa de gunoi a Europei. Pentru năvodăreni, trecerea oraşului la statutul de groapă de gunoi înseamnă sfârşitul.

Ani de zile, Năvodariul a dus în spate povara ecologică a rafinăriei din coasta sa. Perspectivele sumbre ale poluării locale au tras în jos turismul din această zonă a litoralului. Acum, după dezastrul din Japonia, sunt vehiculate tot felul de legende sumbre în legătură cu Centrala Nucleară de la Cernavodă. Un nou impact negativ care va paraliza definitiv turismul de pe litoralul românesc. Şi, desigur, într-un asemenea context, groapa de deşeuri ar fi, cum se spune, bomboana de pe colivă. În ciuda presiunilor la care este supus, primarul Nicolae Matei nu se dă bătut, fiind convins că luptă, pentru că, de fapt, asta şi face, pentru o cauză dreaptă. Altul, în locul domniei sale, s-ar fi mulţumit cu o mică „atenţie” şi s-ar fi culcat pe o ureche… În definitiv, în halul fără de hal în care am ajuns, ce mai contează o groapă de gunoi în plus! Demersurile primarului sunt lăudabile. În schimb, mă surprinde apatia partidului cu care se identifică domnia sa!

Cele mai citite

Poveste incredibilă pentru Vozinha! Eroul Capului Verde începe o nouă aventură

Portarul care a impresionat la Campionatul Mondial a fost prezentat oficial la Colo Colo și a avut parte de o primire spectaculoasă în Chile.Vozinha,...

Criză diplomatică între Brazilia și Argentina. Ambasadorul argentinian a fost expulzat

Brazilia a decis expulzarea ambasadorului Argentinei la Brasilia, Daniel Raimondi, și a anunțat că nu va mai trimite un ambasador la Buenos Aires, pe...

Bolojan a discutat cu patronatele din Concordia despre competitivitatea economiei, reforma fiscală și digitalizarea administrației

Premierul interimar Ilie Bolojan s-a întâlnit miercuri, la Palatul Victoria, cu reprezentanții Confederației Patronale Concordia pentru a discuta despre competitivitatea economiei, măsurile fiscal-bugetare și...
Ultima oră
Pe aceeași temă