Încolțit din toate părțile din cauza unor excese mai vechi, a lăcomiei care apare la omul sătul și a greșelilor recente, liderul PSD nu mai găsește nicio cale de ieșire.
Nu i-a boicotat nimeni partida. A intrat singur în colțul închis, unde mutările logice duc spre mat. Crede că va scăpa amenințând și dând vina pe țapul ispășitor al Balcanilor.
Pentru a-și convinge electoratul că nu ar avea nicio legătură cu afacerile pe care le cercetează procurorii brazilieni și în care ar fi acuzat de spălare de bani, Liviu Dragnea insistă că ar fi o poveste țesută de George Soros, care ar avea “ceva” cu el. Nu e o coincidență că invocă numele filantropului, care este considerat deja în Ungaria o “amenințare la siguranța națională” și împotriva căruia guvernul de la Budapesta a declanșat o campanie similară cu cea din perioada nazistă. Universitatea Central-Europeană, finanțată de Soros, cu sediul în capitala ungară, este pe cale să fie desființată, iar pentru a închide gura organizațiilor neguvernamentale din Ungaria care primesc fonduri din străinătate guvernul a stabilit că ONG-urile care au mai mult de 23.400 de euro din afara țării trebuie să se declare în mod explicit că sunt “instituții susținute din străinătate”.
Un model pe care l-a aplicat și Putin în Rusia – ce-i drept, mult mai brutal. În Macedonia, Soros a fost arătat cu degetul ca principal vinovat al crizei politice prelungite, iar fostul ministru de Externe de la Skopie se plângea că 90% din fondurile primite de organizațiile neguvernamentale din țară vin din aceeași sursă și că multe dintre ele acționează sub “acoperire”. În spatele tuturor acestora era Soros, inamicul public numărul 1. Liviu Dragnea a fost sfătuit să-și facă țintă din Soros, pentru că în actualul context votanții săi vor fi tentați să-l creadă, mai ales că mulți dintre ei sunt adepții teoriei conspirației, potrivit căreia Soros ar vrea să cumpere cu preț mic bucăți din economia României și să aibă sub control guvernarea țării. Atunci când Dragnea a insistat că nu știe ce are Soros cu el, liderul PSD a vorbit ca și cum s-ar fi cunoscut cu investitorul și filantropul ungaro-american, de origine evreiască. Ca și cum Soros, în loc să-i spună la o cafea ce vrea de la el, l-ar fi lovit pe la spate.
Acest scenariu, cuplat cu o eventuală acțiune în forță a PSD împotriva lui Iohannis, ar putea funcționa în cazul unei suspendări, mai cu seamă că ministerele de forță sunt în mâinile lui Dragnea.
Liderul PSD a spus deja că propunerea lui de “dialog” și de “pace politică” nu a fost luată în seamă nici de președinte, nici de ceilalți actori din jurul acestuia și că această “perioadă de pace” s-a încheiat. Altfel zis, nimeni nu a vrut să facă blat cu el și singura soluție ar fi un război total, în care să-l dea jos pe Klaus Iohannis, să pună în genunchi DNA, să treacă legile amnistiei și grațierii și să primească ceea ce i se cuvine. Disperarea l-ar putea duce cu gândul la demolarea țării în acest fel, dar s-ar putea să nu aibă nici destul curaj, nici destul sprijin pentru o astfel de strategie.
Victor Ponta a încercat în 2012 să pună în practică un plan similar și a eșuat pentru că nu avea de partea lui, cum are Dragnea acum, instituțiile-cheie: o majoritate parlamentară solidă, majoritatea Curții Constituționale, Ministerul de Interne și serviciul lui secret.