20.3 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSportKlaus Iohannis a refuzat să comenteze absența șefei DNA de la audierile...

Klaus Iohannis a refuzat să comenteze absența șefei DNA de la audierile Comisiei de anchetare a alegerilor prezidențiale din 2009

Președintele Klaus Iohannis, aflat la baza militară de la Mihail Kogălniceanu, a refuzat să comenteze lipsa șefei DNA, Laura Codruța Kovesi de la audierile din Comisia parlamentară de anchetă a alegerilor prezidențiale din 2009.

„Asta cred că trebuie să o întrebați pe doamna Kovesi, nu pe mine”, a declarat Klaus Iohannis.

În 4 iulie, șeful statului declara, după ședința CSAT: "Eu sunt foarte multumit de activitatea DNA și a Parchetului General și de conducerea acestor instituții (…) Nu vad niciun motiv de suspendare a șefei DNA".

Laura Codruța Kovesi, șefa DNA, a refuzat pentru a treia oară să se prezinte la audierile privind anchetarea alegerilor prezidențiale din 2009. Șefa DNA a trimis o nouă scrisoare către Parlament, în care anunță că nu se va prezenta nici de această dată la audieri.

„Nu am cunoștință și nu dețin mijloace de probă”, a spus ea în scrisoare, potrivit Digi24.

Kovesi arată în această adresă oficială, care are trei pagini, că a luat la cunoștință obiectivele comisiei, acestea fiind cuprinse în hotărârea votată de plenul Parlamentului pentru înființarea Comisiei de anchetă, potrivit Agerpres.

„Având în vedere că nu am cunoștință și nu dețin mijloace de probă referitoare la împrejurările și cauzele în care s-au produs evenimentele supuse cercetării în cauză ce formează obiectul activității comisiei, nu mă voi prezenta în data de 10 iulie, ora 11,30, la ședința Comisiei de anchetă", precizează procurorul șef al DNA.

 

Cele mai citite

Piedone nu se poate retrage repede, pentru că se vrea bărbat în toată Firea

Ilustrație: Marian Avramescu Candidatul independent pentru funcția de primar general al Capitalei, dar totuși dependent de vaccin anti-varan, Cristian Popescu – Piedone, vrea să...

Fascinația Jackpot-urilor: povești reale din Las Vegas și legende din lumea filmului

În fiecare domeniu există cuvinte specializate care își fac loc în limbajul uzual și devin cunoscute pentru toată lumea. Un astfel de cuvânt este...

Euro este în ușoară scădere. Ce se întâmplă cu dolarul?

Moneda naţională s-a apreciat luni în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9758 lei, în scădere...
Ultima oră
Pe aceeași temă