17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialFamilia regală a Spaniei, într-o vizită oficială în Marea Britanie. Regele Felipe...

Familia regală a Spaniei, într-o vizită oficială în Marea Britanie. Regele Felipe VI, despre Gibraltar: Sper că vom găsi soluţia acceptabilă pentru toţi

Familia regală a Spaniei se află într-o vizită oficială de trei zile în Marea Britanie, unde au fost întâmpinați de Regina Elisabeta a II-a, potrivit Mediafax.

Cei doi monarhi spanioli au fost invitaţi de onoare miecuri seară la banchetul organizat de regina Elisabeta a-II-a la Palatul Buckingham. La eveniment au participat Elisabeta a-II-a, ducele si ducesa de Cornwall, ducele şi ducesa de Cambridge şi prinţul Harry.

Regele Felipe al IV-lea şi-a exprimat încrederea că ţara sa şi Marea Britanie vor depăşi diferendele în ceea ce priveşte Gibraltarul şi vor găsi o soluţie "acceptabilă pentru toţi cei implicaţi".Disputa pe Gibraltar este una veche, ambele state susţinând că le aparţine.

Premierul britanic Theresa May declara anul acesta că suveranitatea Gibraltarului nu este un element de discuţie în cadrul negocierilor pentru Brexit. De asemenea, fostul lider conservator Lord Howard a declarat că Marea Britanie este gata să apere Gibraltarul la fel cum în urmă cu 35 de ani a apărat Insulele Falkland în tipul războiului cu Argentina.

Fabian Picardo, şeful Guvernului regional din Gibraltar, a declarat, la rândul său, că teritoriul britanic doreşte să aparţină în continuare de Marea Britanie, mesaj ce trebuie să fie evident în orice capitală a UE, adăugând că regiunea "nu este o monedă de schimb" în cadrul negocierilor pentru Brexit.

Gibraltarul se află în Europa de sud-vest, la sud de Spania, mărginind strâmtoarea Gibraltar, care leagă Mediterana cu Oceanul Atlantic. Gibraltar este teritoriu britanic, singurul de peste mări situat în Europa.

Deşi suveranitatea britanică a fost oficializată prin tratatul de la Utrecht în 1713 şi Gibraltar a devenit o colonie britanică în 1830, Spania a avut întotdeauna "împotriviri" la ideea de proprietate din Marea Britanie. Două referendumuri – în 1967 şi 2002 – au arătat că majoritatea covârşitoare a rezidenţilor din Gibraltar doresc să rămână britanici. Peninsula, care numără aproximativ 30.000 de rezidenţi, a votat la referendumul din iunie 2016 pentru ca Marea Britanie să rămână în Uniunea Europeană.

Cele mai citite

Cum iluminezi camera în care se află biroul, pentru a fi mai productiv?

Nu ți s-a întâmplat ca atunci când lucrezi la birou să te doară ochii din cauza luminii insuficiente? Dacă lucrezi de acasă, amenajarea spațiului în...

Cursa pentru București. Gabriela Firea: „Am încredere în şansele mele, pentru că Bucureştiul arată mult mai rău decât acum patru ani”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că are încredere în şansele sale la alegeri, deoarece, după propriile spuse, Bucureştiul arată „mult...

Tichetele casnice: cum le pot folosi firmele și persoanele fizice

Sistemul de plată prin tichete a activităților casnice e funcțional și tocmai a fost modificat de Guvern printr-o ordonanță de urgență, deși acesta ar...
Ultima oră
Pe aceeași temă