Aproape 70% din suprafaţa Pământului este acoperită de apă. Şi, indiferent dacă este vorba de o coincidenţă sau de ceva divin, organismele noastre sunt alcătuite aproape 70% din apă. Aceşti trei atomi simpli, H2O sunt integraţi existenţei noastre.
Asociem un pahar de apă cu sănătatea. De ce?
Apa pe care o consumăm se regăseşte în fiecare celulă a organismului nostru. Ea îmbunătăţeşte aportul de oxigen, îndepărtează reziduurile şi spală toxinele. Un conţinut corect, echilibrat al apei este o necesitate pentru funcţiile vitale ale fiecărei celule.
Organismul unui adult conţine în medie 35-50 litri de apă, în timp ce fătul este alcătuit din apă în proporţie de 90%! Inima, creierul şi muşchii adultului conţin 75% apă, sângele 83% şi plămânii 86%. Aerul pe care-l respirăm trebuie să fie complet saturat de apă înainte de a pătrunde în plămânii noştri, prin urmare nici măcar nu putem respira fără apă. Suntem ceea ce bem!
De aceea, este extrem de importantă calitatea apei pe care o consumăm, aceasta transportând la fiecare celulă a organismului toate substanţele conţinute – dacă apa este poluată, toate substanţele contaminante vor ajunge în organism, producând afecţiuni severe, care se vor manifesta în timp! De altfel, Louis Pasteur afirma că omul bea 90% dintre bolile sale, în timp ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii a clasificat apa drept unul dintre cei 12 indicatori de bază ai stării de sănătate ai unei ţări.
Calitatea apei este afectată în fiecare etapă a circuitului său în natură, datorită poluării aerului şi prezenţei dioxidului de carbon, deşeurilor industriale şi din agricultură, deşeurilor farmaceutice etc. În plus, sistemele învechite de canalizare ale oraşelor determină prezenţa unor substanţe poluante periculoase ce ajung din conducte în apa de la robinet, în ciuda staţiilor de filtrare a apei din localităţi.
Pe de altă parte, un studiu recent asupra apei îmbuteliate realizat de către Environmental Working Group (http://www.ewg.org/bottled-water-2011-home) a arătat că apa îmbuteliată este de până la 1.900 de ori mai scumpă decât apa de la robinet şi, în multe cazuri, nu este mai curată. În plus, consecinţele asupra mediului înconjurător – numai una din fiecare cinci sticle de apă din plastic este reciclată, restul poluează mediul sau sunt aruncate în mare, unde le sunt necesari 450 – 1000 de ani pentru a se descompune. Odată ce aruncaţi o sticlă din plastic, aceasta nu dispare pur şi simplu, ci devine parte a unei industrii de miliarde de dolari al cărui interes este să vă convingă în continuare să beţi apă îmbuteliată, nu de la robinet.
Acelaşi raport recomandă „să instalaţi un filtru certifiat cu osmoză inversă pentru a îndepărta substanţele contaminante pe care filtrele din carbon nu le pot elimina, precum crom-6 şi arsenicul”, un sistem de purificare a apei precum Aqueena® de la Zepter International. Aqueena® reprezintă cel mai bun mod de a proteja sănătatea familiei dvs., de a economisi bani şi a conserva mediul înconjurător. Investiţia într-un un sistem de purificare a apei se va recupera rapid prin banii pe care îi economisiţi pe apa îmbuteliată!
Aqueena® reţine între 96% şi 99% din substanţele contaminante de orice tip (metale grele, clor, trihalometani, bacterii, virusuri, giardia etc.), filtrând apa la nivel molecular pentru a vă furniza în propriul cămin apă de consum pură, sigură şi cu un gust desăvârşit! Apă pură destinată pentru băut, pentru pregătirea hranei, inclusiv a bebeluşilor, pentru spălarea fructelor şi legumelor, prepararea băuturilor, pentru animalele de companie, tratamente cosmetice, protejarea dispozitivelor electrocasnice ce funcţionează pe bază de apă etc.
Beneficiile Aqueena® includ: 5 trepte de purificare performante, tehnologie avansată ce conferă siguranţă şi eficienţă, sistem unic de protecţie împotriva scurgerilor, funcţie patentată de spălare automată a membranei de osmoză inversă, cel mai prestigios certificat de calitate superioară ANSI/NSF 58 acordat de Asociaţia Americană a Calităţii Apei, sistem proiectat pentru a purifica chiar şi cele mai poluate surse de apă. Produs în Suedia.
Pentru mai multe informaţii sau pentru a beneficia de un test gratuit al apei din sursa dvs. de consum vă rugăm să vizitaţi web site-ul www.aqueena.com sau să ne contactaţi la adresa homecare@zepter.ro