31.2 C
București
vineri, 7 august 2026
AcasăSpecialDefilare legionară prin centrul Clujului

Defilare legionară prin centrul Clujului

A treia ediţie a marşului memorial dedicat lui Avram Iancu organizat de asociaţia legionară Noua Dreaptă a adunat aproximativ 200 de persoane din ţară şi Republica Moldova. Participanţii la miting au pornit marşul de la Monumentul Memorandiştilor situat în centrul Clujului şi au continuat pe Bulevardul Eroilor, până în Piaţa Avram Iancu unde au depus coroane de flori. Legionarii nu au putut să explice de ce organizează an de an acest marş în luna martie, în apropierea datei la care ungurii serbează ziua maghiarilor de pretutindeni, în condiţiile în care Revoluţia condusă de Avram Iancu a început oficial cu Adunarea de la Blaj din Duminica Tomii, din 30 aprilie 1848.

Împotriva Ţinutului Secuiesc

Pe traseu participanţii au scandat „Harghita, Covasna, pământ românesc”, „România este stat naţional” sau „Unitate”. Totodată au cântat cântece patriotice, au fluturat steagul naţional şi pe cel al organizaţiei din care fac parte. Preşedintele organizaţiei a afirmat că acţiunea nu este o replică cu gestul făcut la Miercurea Ciuc de fascistul maghiar Barna Csibi. „Nici nu merită să vorbim despre asta. Vrem să adresăm un mesaj politicienilor de la Bucureşti şi Budapesta, acela că tineretul naţionalist român nu va negocia niciodată caracterul naţional, indivizibil al României”, a declarat Tudor Ionescu, preşedintele organizaţiei Noua Dreaptă. Pe tot parcursul marşului, particpanţii au fost însoţiţi de jandarmi şi poliţişti care au supravegheat manifestarea pentru a evita eventualele incidente.

 

Cele mai citite

Româncă arestată în Germania, într-un dosar de spionaj în favoarea Rusiei. Reacția MAE

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat că un cetățean român a fost arestat în Germania în baza unui mandat emis de Curtea Federală de...

5 exerciții pentru creșterea flexibilității în arte marțiale

Flexibilitatea este una dintre cele mai importante calități fizice în artele marțiale. Indiferent dacă practici karate, kickboxing, taekwondo, MMA sau Jiu Jitsu, mobilitatea articulațiilor...

Bolojan: PNL ar putea susține un Guvern tehnocrat, dacă are majoritate parlamentară și reduce cheltuielile

PNL ar putea acorda sprijin unui Guvern cu profil tehnocrat, însă doar dacă acesta beneficiază de o majoritate parlamentară solidă și își asumă continuarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă