25.1 C
București
vineri, 28 iunie 2024
AcasăSpecialVor urma noi replici seismice cu magnitudinea de peste 7

Vor urma noi replici seismice cu magnitudinea de peste 7

Agenţia meteorologică japoneză a avertizat în legătură cu noi replici seismice şi posbile tsunamiuri, în urma cutremurului  de vineri, scrie NewsIn.

În următoarele zile, Japonia ar trebui să se pregătească pentru replici seismice cu magnitudinea de până la 7, ce pot genera noi tsunami-uri, a declarat purtătorul de cuvânt al agenţiei, Takashi Yokota.

Japonia a fost afectată de peste 200 de replici după cutremurul de vineri, potrivit CNN.

Numărul deceselor provocate de seimul din Japonia, a cărui magnitudine a fost revizuită la 9, ar putea depăşi 10.000 numai în prefectura Miyagi, a declarat şeful poliţiei locale.

Numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa sau care sunt date dispărute în continuare depăşeşte 2.000, în timp ce bilanţul oficial este de peste 800 de decese, relatează agenţia Kyodo. Numai în prefectura Fukushima 1.167 de persoane sunt date dispărute, iar peste 600 de cadavre au fost descoperite în prefecturile Miyagi şi Iawate, de pe coasta Pacificului.

Guvernele locale nu au putut contacta zeci de mii de persoane şi cel puţin 20.820 de clădiri au fost distruse complet sau parţial în zonele afectate de seism, în timp ce peste 300.000 de persoane au fost evacuate în şase prefecturi.

Circa 180.000 de persoane au fost evacuate din jurul centralei nucleare Fukushima I, după ce unul dintre reactoarele sale a întâmpinat probleme sâmbătă.

Cele mai citite

Hidroelectrica inaugurează MHC Poiana Ruscă, primul proiect de investiție cu finanțare externă

COMUNICAT DE PRESĂ Hidroelectrica a inaugurat ieri, 26 iunie 2024, obiectivul Microcentrala (MHC) Poiana Ruscă, marcând astfel finalizarea primului proiect de investiție realizat cu finanțare...

Anunț important pentru toți românii! Se scumpesc gazele. Cât vei plăti în plus

Începând cu data de 1 iulie 2024, tarifele reglementate de distribuție a gazelor naturale vor crește, conform deciziilor Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul...
Ultima oră
Pe aceeași temă