20 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialRenaşterea naturii

Renaşterea naturii

Primăvara este un anotimp important pentru grădinari. Acum se taie crengile rupte sau degerate, se curăţă grădina de resturile vegetale, iar pământul se pregăteşte pentru noile culturi. Ghidul complet al paşilor de urmat pentru realizarea unei grădini de vis îl găsiţi în suplimentul ataşat revistelor CASA MEA, DOMUS, CĂMINUL, PLANUL CASEI MELE din luna martie.

Primăvara este, în acelaşi timp, o continuare şi un început. Este o continuare în sensul că acum se constată şi se îndepărtează pe cât posibil neplăcerile produse plantelor de condiţiile de iană. Sub presiunea zăpezii şi agresate de ger, unele crengi s-au rupt, altele s-au tumefiat. În ambele cazuri, ele trebuie tăiate şi îndepărtate. Toate lucrările care se efectuează acum vor influenţa decisiv evoluţia plantelor de-a lungul următoarelor luni. Corectitudinea tăierilor, efectuarea în timp a operaţiilor de curăţare, afânare şi, eventual, îngrăşare a terenului, stropirile absolut obligatorii, toate acestea sunt etape cu mare pondere în calendarul agricol. Trebuie să fim atenţi la straturile unde am plantat bulboase şi acolo unde sunt plante perene (e posibil ca acestea să aibă primele frunzuliţe). Nu trebuie să uităm de plantări şi semănări, care tot acum se fac. Iar toate aceste operaţiuni necesită nu doar pricepere şi ştiinţă, ci şi instrumente potrivite şi în bună stare, gata de a fi folosite.

Pregătirea terenului pentru lucrările de primăvară

Nu există agricultură de calitate fără un sol îngrijit cu toată atenţia. Aceasta este o regulă de aur şi se respectă cu stricteţe, iar rezultatele nu vor întârzia să apară. Primăvara, imediat ce vremea o permite, la două săptămâni de la ultimul îngheţ sau cel mai sigur atunci când observaţi că a înflorit forstiţia în parcuri, curăţaţi bine pământul, atât cel dimprejurul plantelor mature, cât şi solul în care veţi însămânţa sau planta culturi noi. Îndepărtaţi orice rest vegetal, mai ales frunzişul putred, care este o adevărată pepinieră pentru tot felul de dăunători. Dacă aveţi copaci, trandafiri sau arbuşti ale căror crengi trebuie tăiate, faceţi mai întâi tăierea ramurilor, apoi curăţarea solului. Strângeţi toate resturile într-un loc ferit şi, într-o zi lipsită de vânt, ardeţi-le. Dacă este nevoie să faceţi tratamente fitosanitare unor plante, faceţi mai întâi această lucrare. Atunci când aţi terminat curăţenia şi aţi scos toate resturile vegetale, se poate trece la pregătirea terenului pentru semănat, plantat sau însămânţat gazon. Pregătirea ¬terenului constă în afânarea acestuia. Pentru suprafeţe mici se poate folosi cazmaua, iar pentru cele mari, motosapa sau freza. Săpaţi cât de adânc vă ţin puterile, folosindu-vă de o cazma zdravănă. Căutaţi să nu produceţi bolovani mari, deoarece vă va fi greu să-i nivelaţi. Nu săpaţi pământul prea îmbibat cu apă, pentru că va deveni dur după uscare. În prima parte a lunii aprilie puteţi deja aplica îngrăşăminte, fie ele chimice sau organice. Felul şi dozarea acestora depind de cultură, în toate cazurile însă e valabilă regula conform căreia îngrăşământul se înglobează adânc în sol, la 20-30 cm.

Scule indispensabile lucrărilor de primăvară

Grebla nu trebuie să lipsească din dotara unui grădinar ce se respectă. Cu ea se curăţă resturile vegetale depuse pe pământ, ca frunze descompuse, crenguţe rupte etc. Absolut obligatorie este şi foarfeca de vie cu care veţi tăia ramurile plantelor. Vă mai trebuie o scară solidă, o cazma pentru afânarea solului, o roabă pentru cărarea diverselor materiale, un vermorel pentru stropiri. Dacă aveţi o suprafaţă mai mare sau copaci cu ramuri mai groase, sunt necesare ferăstrăul, freza sau motosapa. Nu trebuie să neglijăm nici lianele (viţa, iedera etc.) sau tufele de trandafiri, care se curăţă în conformitate cu destinaţia sau rolul lor în cadrul spaţiului verde. Pentru aceste operaţiuni sunt recomandate mănuşile de grădinărit şi foarfeca.

Foarfecă electrică pentru tăiat crengi; acumulator Li-ion; taie cu uşurinţă crengi subţiri şi medii, cu diametrul de până la 14 mm; cuţit din oţel carbon; sistem Power-Blade patentat Bosch; BOSCH;
Preţ: 330 lei

Îngrijirea plantelor la începutul primăverii

În majoritatea grădinilor, primăvara surprinde diversele plante în diferite stadii de vegetaţie. Unele dintre ele, în special pomii şi arbuştii, înmuguresc, fac flori şi primele frunzuliţe, pe când altele, cum ar fi bulboasele, sunt deja dezvoltate încă de sub zăpadă, iar acum înfloresc înaintea tuturor. În privinţa celor din urmă, lucrările pe care trebuie să le mai efectuaţi sunt minore şi ţin aproape exclusiv de curăţarea terenului împrejmuitor. Lucrarea trebuie făcută cu maximă atenţie, pentru a nu deranja planta. Se foloseşte fie o greblă de frunze, fie o greblă mai mică pe care o mânuiţi stând pe genunchi, lângă plantă. Cu aceeaşi grijă trebuie să curăţaţi şi pământul în care se află plante perene încă ascunse în sol, de exemplu cele care au înflorit iarna: Erica şi Caluna. Vârfurile înflorite ale acestora vor trebui tăiate la începutul lui aprilie. Un alt exemplu sunt bujorii, care la sfârşitul lui martie se pregătesc să iasă la soare şi ar putea fi lesne vătămaţi printr-o greblare neatentă.

Pregatiţi din timp accesoriile şi decoraţiunile

Accesoriile sunt extrem de necesare când grădina îşi intră în atribuţii iar plantele şi florile trebuiesc udate şi eventual protejate de soare. Pe de altă parte, mobilierul şi decoraţiunile înveselesc şi înfrumuseţează orice grădină; prin urmare, nu ezitaţi să le cumpăraţi! Beneficiind de un sistem de iluminat corespunzător, grădina va putea arăta feeric în frumoasele seri. Sfatul nostru este să optaţi pentru accesorii şi decoraţiuni de bună calitate şi, mai ales, potrivite grădinii dvs., mai ales că există în magazine o ofertă variată. Nu uitaţi că sunt la modă atât accesoriile şi decoraţiunile vesele şi colorate cât şi cele cu aer patinat dar cărora li s-a dat un „look” nou. Printre accesorii putem enumera ghivecele, jardinierele şi stativele pentru flori. Recomandarea noastră este pentru ghivece din materila ceramic, jardiniere din lemn tratat şi uscat şi suporturi etajere metalice.

Întreabă un specialist

Ca în fiecare an, primăvara este un început proaspǎt pentru noi toţi, în care plantele intrǎ în ritm alert, dezvoltǎ noi ramuri pentru a primi mai multǎ luminǎ, pentru a participa la diversitatea minunatǎ din jurul nostru. Întreţinerea „colţului verde” al locuinţei, fie că este vorba de grădină, livadă, terasă sau balcon, nu trebuie făcută oricum. Sfatul specialistului este necesar şi binevenit. În acest scop ne-am adresat arh. peisagist Alexandru Gheorghe (Tel. : 0723.026.284)

Care sunt primele semne şi deci primele plante care înfloresc în acest sezon?

Printre primele plante ce anunţǎ noul anotimp sunt cele ce înfloresc foarte devreme, chiar înainte de a avea frunze, precum Forsythia şi gutuiul japonez. Cât despre ghiocel nu mai are rost sǎ amintim, fiind un simbol central în tradiţia româneascǎ a primǎverii. Prin urmare, ele sunt printre cele mai urmǎrite în aceastǎ perioadǎ şi, totodată, primele de care trebuie sǎ ne ocupǎm.

Este primăvara un moment prielnic pentru a începe realizarea unei grădini?

Dacǎ grǎdina încǎ nu existǎ, atunci tot primǎvara este momentul oportun pentru a o crea, pentru a o concepe alǎturi de un peisagist şi împreună cu ideile şi dorinţele fiecǎruia, fǎrǎ a uita de nevoia noastrǎ de contact continuu cu natura. La prima apariţie a florilor de primăvară toţi ne amintim de natură, de grădină, indicat fiind totuşi ca proiectarea să se facă din timp şi cu răgaz, pentru a asigura un disconfort minim la transplantarea vegetaţiei, cu atât mai mult cu cât plantele nu sunt la ghiveci, ci la balot.

Cu ce începem?

Dupǎ ce iarna a arǎtat care sunt punctele slabe ale unui teren sau ale unei curţi, primǎvara trebuie sǎ ne arate potenţialul; e o perioadǎ în care se face ordine, se planificǎ grupurile de plante ornamentale, florile şi aşezarea lor, dar şi alte elemente decorative sau funcţionale ce pot maximiza utilizarea şi estetica unui spaţiu dat. Microhabitatul unei grǎdini este mai complex decât putem crede uneori, fiind şi nevǎzut când vine vorba de mici insecte ce-şi petrec întreaga existenţǎ zburând de la o plantǎ la alta. Totuşi, rolul acestora în sǎnǎtatea grǎdinii, a dezvoltǎrii plantelor, este esenţial. Aşadar, utilizarea ierbicidelor şi pesticidelor trebuie fǎcutǎ corect, iar acest control artificial trebuie redus la minimum, pentru a dezvolta un mediu natural armonios, fǎrǎ lipsuri ce nu pot fi înlocuite. Dacǎ vǎ încântǎ pǎsǎrile şi fluturii, nu trebuie sǎ evitaţi sǎ plantaţi sau sǎ cereţi peisagistului sǎ prevadǎ în planuri plante ce pot oferi hranǎ pentru acestea. Paşii simpli sunt următorii: proiectare, regularizare teren – sol, construcţii, denivelări pozitive sau negative, reţele, alei, plantări de la arbori la flori, gazonare.

Cu ce continuăm?

Ca peisagist, în propria grǎdinǎ, acum încep plantarea bulbilor de primǎvarǎ şi, cel mai important, însǎmânţarea florilor anuale în seră sau în mici solarii; aceste flori vor deveni centrul atenţiei la începutul verii, fie cǎ vor fi aşezate în paturi florale, fie în ghivece, cu ajutorul lor rupându-se monotonia cromaticǎ şi volumetricǎ din grǎdinǎ. Sperăm ca aceastǎ primǎvarǎ sǎ nu ne rezerve surprize cu diferenţe mari de temperaturǎ şi sǎ urmeze cursul firesc al revenirii la verdele mult dorit.

Aveţi de făcut vreo atenţionare specială pentru acest moment?

La sfârşitul iernii şi începutul primăverii, plantele intrǎ în ritmul normal de vegetare, iar cantitatea de sevǎ creşte şi circulǎ mai rapid, astfel că o simplǎ ranǎ înseamnǎ pierdere de sevǎ şi expunere. Ce trebuie evitat la intrarea în vegetaţie a plantelor este tunderea sau toaletarea lor, un tratament practicat incorect primăvara, în multe oraşe, în urma cǎruia plantele se îmbolnǎvesc, cresc haotic, devin nesigure în spaţiile publice. Astfel, cei neavizaţi care taie fǎrǎ ştiinţă ramurile groase ale arborilor pun în pericol nu numai viaţa platelor, ci şi siguranţa publicǎ. În grǎdina proprie trebuie sǎ urmǎrim firma de întreţinere sau modul în care aplicǎm singuri aceste tunderi, pentru ca ele sǎ nu expunǎ plantele dǎunǎtorilor sau unor dezvoltǎri dezechilibrate. Prin urmare, la plantarea de primăvară putem toaleta arborii şi arbuştii, cu scopul de a reduce consumul de sevă pentru dezvoltare şi pentru a obliga planta să investească mai multă „energie” în înrădăcinare şi adaptare, dar totul făcut conform indicaţiilor biologice ale fiecărei plante. O ultimă recomandare: lăsaţi grădina să prindă personalitate, să comunice cu dumneavoastră fiecare anotimp! Nu renunţati la foioase în favoarea coniferelor doar pentru a minimiza întreţinerea grădinii, deoarece se poate pierde farmecul naturii inducând un aspect artificial mult prea vizibil.

Începeţi pregătirea terenului pentru lucrările de primăvară în grădină la două săptămâni de la ultimul îngheţ, în Bucureşti, deci, peste circa 10 zile.

Cele mai citite

Ministrul Câciu: România își bazează deficitul pe investiții, singura cale spre dezvoltare economică

Adrian Câciu, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a declarat că România se numără printre puținele țări din UE al căror deficit bugetar este generat...

Marcel Churchill sau războiul rozetelor

Întrebat de ce nu s-au luat măsuri după ce județul Galați a fost lovit de două ori de inundații majore de-a lungul timpului,...

Dr. Radu Țincu trage un semnal de alarmă asupra poli-adicției la tineri și lansează cartea „Învinge dependența”

Fenomenul poli-adicției, adică dependența multiplă de substanțe și comportamente, devine tot mai prezent în rândul tinerilor din România, avertizează dr. Radu Țincu, unul dintre...
Ultima oră
Pe aceeași temă