32 C
București
duminică, 2 august 2026
AcasăGDPRGrefă de peroneu pentru o tânără cu boala osului de sticlă

Grefă de peroneu pentru o tânără cu boala osului de sticlă

Medicii de la Spitalul „Marie Curie” realizează, astăzi, prima grefă de peroneu la o tânără care suferă de boala osului de sticlă, maladie extrem de gravă, scrie Mediafax

Osul de 35 centimetri, folosit în transplant, a fost prelevat de la persoană aflată în moarte celebrală, stocat în banca de la Spitalul Colentina. Operaţia este realizată de prof. Gheorghe Burnei.

Preşedintele Fundaţiei pentru Transplant, Victor Zota, a declarat că este pentru prima dată când se face o astfel de intervenţie.

„Osul era stocat în Banca de os de la Spitalul Colentina. El a fost prelevat de la o persoană aflată în moarte cerebrală în urma unui accident vascular celebral, iar azi este folosit în intervenţia realizată tinerei cu această boală gravă cunoscută sub denumirea boala osului de sticlă”, a spus Zota, citat de Mediafax.

Boala osului de sticlă este ereditară şi se caracterizează printr-o fragilitate extremă a oaselor. Pacienţii cu această maladie pot suferi fracturi chiar de la primii paşi, dar boala se poate manifesta şi mai târziu. Tratamentul este unul dificil şi constă în redresarea chirurgicală a oaselor deformate.

Cele mai citite

Dunărea se apropie de un minim istoric. Autoritățile avertizează: Următoarele două săptămâni sunt decisive

Autoritățile avertizează că pot deveni necesare restricții temporare privind alimentarea cu apă, în special în mediul rural, unde numeroase fântâni sunt afectate de lipsa...

Prima lege din lume privind AI intră într-o nouă etapă. Ce reguli devin obligatorii în UE din 2 august

Uniunea Europeană aplică, din 2 august, o nouă etapă a Regulamentului privind Inteligența Artificială (AI Act), considerat prima legislație din lume dedicată reglementării utilizării...

Zelenski acuză Rusia că își extinde producția de arme balistice. Ucraina cere noi sisteme de apărare aeriană

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, afirmă că Rusia își dezvoltă tot mai mult capacitățile de producție pentru arme balistice, în contextul intensificării atacurilor asupra teritoriului...
Ultima oră
Pe aceeași temă